După o perioadă de două luni, în care laboratorul Spitalului „Elena Beldiman” a procesat doar probele de la pacienții suspecți COVID care s-au prezentat la Compartimentul de Primire Urgențe, începând de astăzi testele RT-PCR vor fi efectuate din nou și la cerere, contra cost.
Solicitanții trebuie să se programeze telefonic la numărul 0756 152 332, sau la numărul 0235 416 440, interior 134, de luni până vineri, între orele 09 – 15, cu cel puțin o oră înainte.
Prelevarea probelor se face în cabinetul ORL din Ambulatoriu, dimineața, între orele 7 și 10. Rezultatul testului va fi transmis solicitantului în termen de 48 de ore de la momentul recoltării.
Tarifele pentru efectuarea testului RT-PCR au rămas cele stabilite în luna august, astfel:
– pensionarii, persoanele cu dizabilități, elevii și studenții, precum și copiii vor plăti 150 de lei;
– pentru grupuri mai mari de două persoane, sportivi de performanță, tariful este de 170 de lei;
– persoanele care nu se încadrează în categoriile menționate vor plăti 185 de lei. (Mihaela NICULESCU)
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


