Ionuț este mândria Complexului de Servicii Comunitare (CSC) nr. 2 din Bârlad. De trei ani, adolescentul practică kickboxing în cadrul Clubului „Scorpions”. Toată energia și-o consumă antrenându-se zilnic, iar rezultatele au început să apară.
În trei ani de zile a făcut progrese vizibile. A participat la foarte multe competiții sportive și la majoritatea a obținut locul I la categoria sa.
Se antrenează continuu, în fiecare zi, alergând până la baraj și înapoi, și de trei ori pe săptămână la club, cu antrenorul Dan Hurduc. Îi place atât de mult la antrenamente, încât ar vrea să stea toată ziua.
„Îmbin atletismul cu sala de forță și antrenamentele la clubul <<Scorpions>>. Mi-a plăcut din prima kickboxing-ul, nu știu să vă spun de ce. La început, am mers cu bani la club, bani de la CSC nr. 2, apoi, mi s-a permis să ma antrenez gratis. Mă simt foarte bine când fac kickboxing. E un sport dur și greu. Trebuie să ai ambiție, să vrei să muncești, ca să ai rezultate. Sunt un luptător în sala de antrenament, față în față cu sacul de box și în ring. În rest, sunt un om care își vede de ale lui, nu sunt agresiv. Eu zic că am avansat mult, dar nu destul încât să fiu mulțumit.”, ne-a declarat Ionuț.
Dan Hurduc, antrenorul său, are numai cuvinte de laudă pentru Ionuț.
„Ionuț este un băiat disciplinat, muncitor, în ciuda dificultăților prin care a trecut. Are talent pentru acest sport de contact. În plus, este consecvent și conștiincios, nu lipsește de la antrenamente, dimpotrivă, abia așteaptă să vină la sală. Cei de la Protecția Copilului îl sprijină destul de mult, dar i-ar prinde bine și un sponsor care să-l susțină, pentru că are nevoie de tot felul de echipamente pentru antrenament. Este un sportiv care sunt sigur că poate face performanță, dar depinde și de felul în care va fi ajutat.”, a spus antrenorul Dan Hurduc.
Tânărul, care peste câteva zile va deveni major, este ambițios și vrea ca pe viitor să facă performanță în kickboxing. Concomitent cu antrenamentele și competițiile sportive, merge și la școală, fiind elev în clasa a XI-a la Școala Profesională de pe lângă Liceul Tehnologic „A. I. Cuza”. Este conștient că fără școală nu poate avea prea multe șanse în viață.
Calitățile sportive ale lui Ionuț au fost remarcate și de către Costică Durchi, lucrător social la CSC nr. 2,care a practicat box în tinerețe, timp de 15 ani, în cadrul Clubului „Rulmentul”. A fost cel care a ținut legătura cu Clubul „Scorpions” pentru ca Ionuț să se poată antrena gratis, fiind un copil în dificultate.
Tânărul sportiv este unul dintre beneficiari CSC nr. 2 care și-au găsit un drum în viață și pe care sportul i-a salvat.
„Ionuț este un băiat deosebit. E unul dintre beneficiarii CSC nr.2 cu care ne mândrim. În incinta instituției noastre este amenajată o sală de sport dotată cu aparate, unde se antrenează și Ionuț când nu aleargă sau nu are antrenamente la club. Își dorește și un sac de box. Îi vom îndeplini dorința cât de curând, pentru că e un tânăr care merita efortul nostru.”, a declarat Costel Zara, șeful Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad
Pe 26 martie, Ionuț va împlini 18 ani. Educatorii și colegii îi vor pregăti o surpriză dulce, un tort, așa cum se întâmplă la fiecare zi aniversară a beneficiarilor. Tânărul sportiv se simte minunat în centru, de fapt instituționalizarea a fost colacul său de salvare. A făcut tot ce a putut pentru a rămâne în centru, unde are toate condițiile necesare, de cazare și de educație.
Băiatul provine dintr-o familie din Epureni, care l-a neglijat și abuzat emoțional, în care nu a mai vrut să se întoarcă. Din 2015, familia lui sunt cei de la CSC nr. 2 și cei de la Clubul „Scorpions” din Bârlad. Pentru Ionuț sistemul de protecție i-a oferit șansa de a se descoperi pe sine, de a se educa și a-și stabili un scop în viață. (Mihaela NICULESCU)
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


