Legea nr. 182/2020 pentru stabilirea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman a intrat în vigoare. De la 1 aprilie 2021, conţinutul de acizi graşi trans din alimente, alţii decât acizii graşi trans prezenţi în mod natural în grăsimea de origine animală, nu trebuie să depăşească valoarea de 2 grame la 100 g de grăsime pentru alimentele destinate direct consumatorului final şi cele destinate vânzării cu amănuntul.
Având în vedere că prevederile legislative se aplică unei game largi de produse şi unităţi de producţie şi comercializare, ANSVSA, prin structurile teritoriale judeţene, a organizat acţiuni de informare către operatorii din domeniul alimentar implicaţi, cu privire la legislaţia specifică şi responsabilităţile care le revin.
Operatorii din domeniul alimentar nu au fost luați prin suprindere de noile prevederi, pentru că au fost informați încă de anul trecut, având posibilitatea să-și îmbunătățească tehnologia de producție pentru a se conforma.
„Odată cu aplicarea cerinţelor legislative privind acizii graşi trans din

alimente, ANSVSA a demarat controale oficiale în unităţi precum cele de fabricare a produselor de panificaţie, patiserie, popcorn, grăsimilor vegetale, margarinelor, uleiurilor parţial hidrogenate, în unităţi de alimentaţie publică (fast-food şi restaurante), în unităţi de depozitare şi comercializare a produselor alimentare care conţin margarine, grăsimi şi uleiuri parţial hidrogenate.
Inspectorii direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti verifică modul în care operatorii din sectorul alimentar şi- au realizat analiza riscului datorat prezenţei acizilor graşi trans (alţii decât acizii graşi trans prezenţi în mod natural în grăsimea de origine animală) şi au stabilit măsuri, acolo unde este cazul, de diminuare a conţinutului de acizi grasi trans în alimentele destinate direct consumatorului final sau vânzării cu amănuntul.”, a declarat Mihai Ponea, director general pentru Siguranța Alimentelor.
Oficialul ANSVSA a mai precizat că operatorii vor fi verificaţi în ce priveşte aplicarea măsurilor stabilite pentru asigurarea conformităţii cu cerinţele legislative în acest domeniu, inclusiv prin prelevări de probe.
În situaţiile în care, în timpul controalelor oficiale se identifică neconformităţi privind conţinutul maxim de acizi graşi trans, în produsele alimentare destinate direct consumatorului final sau vânzării cu amănuntul, se vor lua măsuri imediate pentru ca produsele să nu fie puse pe piaţă şi/sau să fie retrase de la comercializare.
Acizii grași trans (AGT) sunt un tip de acizi grași nesaturați utilizați pe scară largă în industria alimentară, încă din anul 1950.
Fast-food, produse de panificație, mese semi-preparate, chips-uri, margarină, toate acestea pot conține acizi grași trans, un tip de acizi grași nesaturați care, dacă sunt consumați des, sunt asociați cu obezitatea, diabetul zaharat, infertilitatea, boli cardiovasculare sau Alzheimer.
Alimentele în care se pot găsi asemenea acizi grași trans includ mesele semi-preparate, grăsime pentru prăjit de uz industrial, margarină utilizată în patiserie, produse de panificație preambalate, prăjituri, biscuiți, napolitane, popcorn pentru microunde, alimente prăjite ori sosuri.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că efectele adverse ale acizilor grași trans asupra sănătății noastre sunt de-a dreptul copleșitoare și recomandă reducerea acestor acizi nesaturați la mai puțin de 1% din aportul zilnic de energie.
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


