
Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad va participa cu cinci gimnaste la Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică, ce se va desfășura mâine, 10 iunie, în Onești. Acestea sunt: Miriam Giușcă, Ecaterina Căldăraru, Giulia Cișmaru, Alexandra Balan și Maria Costan, toate incluse în categoria Junioare III, Nivel 7 (9 ani). Micuțele se pregătesc sub îndrumarea profesorilor Ana Maria și Liviu Iordache.
Sportivele bârlădence se vor întrece cu alte circa 70 de gimnaste de la cluburi precum LPS Cetate Deva, CSS Focșani, CSA Steaua, CS Petrolul Ploiești, CS Dinamo, SCM Bacău și CSM Onești (inclusiv secția din Târgoviște). Competiția se adresează fetițelor cu vârste cuprinse între 9 – 12 ani și se va desfășura pe următoarele categorii: Junioare III, Nivel 7 (9 ani), Junioare III, Nivel 6 (10 ani), Junioare II, Nivel 5 (11 ani) și Junioare II, Nivel 4 (12 ani).


Exceptând anul 2020, în care nu s-a putut organiza din cauza pandemiei de SARS-CoV-2, și anul 2017, când în aceeași perioadă au avut loc Campionatele Europene de la Cluj, competiția sportivă s-a ținut anual, încă din 2013, fiind organizată de CSM Onești, Fundația „Nadia Comăneci” și Primăria Onești, la inițiativa campioanei de la Montreal.
În acest an, concursul se află la cea de-a VIII-a ediție și va avea loc în Sala „Nadia Comăneci” a CSM Onești, acolo unde se antrena și marea campioană olimpică și colegele ei. La final, Fundația „Nadia Comăneci” va oferi medaliatelor întrecerii individuale burse în valoare totală de 3.000 de euro, iar câștigătoarele de la concursul de individual compus, de la cele patru categorii, vor primi câte un laptop și tradiționala medalie cu chipul Nadiei. (Adriana SUSNEA)



News Vaslui Stiri Locale & Nationale


