Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Vaslui a hotărât ca de mâine,la Barlad sa fie impuse restricțiile ce trebuie respectate de locuitorii comunităților în care numărul cazurilor de Covid a depășit 3 la mia de locuitori.
La Barlad încă de sambata, numărul îmbolnăvirilor a depășit 3 la mie, ieri ajungând la 3,65, iar astăzi la 4,01 cazuri la mia de locuitori. Ca atare devine obligatorie purtarea măștii în spatiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transporturi în comun, spatii comerciale, mijloace de transport în comun, precum și pe o raza de 50 de metri în jurul școlilor și grădinițelor.
Se interzic activitatile sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, iar activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestora.
Restaurantele şi cafenele aflate în interiorul clădirilor, precum şi terasele pot fi ocupate până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi numai în intervalul orar 5.00-2.00, iar activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în acelaşi interval orar. Clienţii vor trebui să facă dovada vaccinării împotriva COVID sau să prezinte rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore. Va fi totodată, permis şi accesul persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.Persoanele nevaccinate si netestate care vor sa comande mancare din restaurante, vor trebui sa facă telefonic comanda pe care o vor primi ulterior la usa de la intrare în restaurant.
Totodată, este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie, care vor face dovada vaccinării, a unui test negativ ori care au trecut prin boală.
Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoane.
Este permisă activitatea în săli de sport şi/sau fitness, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp de persoană, şi activitatea în locurile de joacă pentru copii în spaţii închise, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi numai în intervalul orar 5,00-24,00.
Cu toate că la Barlad se observă o creștere galopantă a îmbolnăvirilor la mia de locuitori, sunt cetățeni care nu poartă masca în interior, dar și multe unități publice în care nu li se solicită acest lucru și unde, de altfel, lipsesc soluțiile dezinfectante pentru clienți.
DIRECTORII DE SCOLI nu poarta masca, le cade nasul! le cad galoanele! sa vina controale in scoli!