Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Bârlad vă invită să vizitați o expoziție valoroasă, dedicată Bârladului din ultimii 100 de ani. Expoziția intitulată „Bârladul cultural în diverse documente”, a fost vernisată vineri , 11 iunie, și cuprinde piese valoroase de filatelie, medalistică, ilustrate și cărți, reviste literare, din colecții particulare dar și din patrimoniul Centrului Cultural „Mihai Eminescu”.
Expoziția este o incursiune în viața culturală a Bârladului de odinioară. Printre cărțile de valoare inestimabilă pentru oraș se regăsește în expoziție și singura Istorie culturală a Bârladului, un volum din colecția Centrului „Eminescu”. Cartea lui Gheorghe Vrabie dezvăluie activitatea culturală a urbei Bârladului din 1850 până în 1939, când a fost scrisă.
Între cele 130 de exponate, expoziția cuprinde 35 de medalii și o plachetă din colecția particulară a lui Viorel Bolum, 25 de ilustrate și 40 de cărți aparținând Centrului „Mihai Eminescu”, dar și colecționarilor prof. dr. Cristian Onel și Dan Ciocan, precum și 28 de exponate filatelice ale colecționarului bârlădean Florian Pricop.

„Cu o viață bogată și variată, Bârladul se impune ca unul dintre cele mai importante centre spirituale ale Moldovei. Cineva spunea că Bârladul ocupă al doilea loc după Botoșani la numărul de personalități născute sau formate aici. Un adevărat Weimar, așa cum îl numea George Călinescu, în a sa <<Istorie a literaturii române de la origini până în prezent>>. La Bârlad s-au născut doi șefi de stat : Al. I. Cuza și Gh. Gheorghiu Dej, precum și un prim-ministru în persoana lui M. K. Epureanu. La Bârlad s-au născut și format : peste 60 de scriitori : Al. Vlahuță, E. Farago, N.D. Cocea, V. I. Popa, C. Chiriță, I. Hobana etc. – peste 25 de academicieni : D. Bagdasar, A. Davidoglu, V. Pârvan, Șt. Procopiu, Al. Philippidi, C-tin Hamagiu, I. Juvara etc. – peste 40 de artiști plastici : N. N. Tonitza, Ion Dimitriu Bârlad, Petre Bulgăraș, Marcel Guguianu, Corneliu Vasilescu, Dragoș Pătrașcu etc. politicieni și diplomați : C. Diamandi, V. Sturdza, G. D. Pallade, Grigore Gafencu etc. – 45 de ofițeri superiori : Gh. Naumescu, Gh. Negrescu, V. Rășcanu, Cristodulo Cerchez, Gr. Ignat etc. – 160 de cadre universitare și lusta poate continua. O parte din această pleiadă de nume a fost imortalizată în metal, prin emiterea de medalii, pe suport de hârtie prin scoaterea de plicuri cu ștampile omagiale sau jubiliare, prin dezvelirea de statui sau prin emiterea de timbre. Filateliștii și numismații bârlădeni au expus cu prilejul expoziției intitulate <<Bârladul cultural în diferite documente>> o serie de realizări medalistice și filatelice. Secția Bârlad a S. N. R. a bătut un număr de 23 de medalii dedicate unor personalități bârlădene precum Al. I. Cuza, Ioan Chiricuță, N. Tonitza, Ștefan Procopiu, V. I. Popa, Alexandru Vlahuță, Gh. Roșca Codreanu, Constantin Predescu, principesa Elena Bibescu, Vasile Pârvan etc. De asemenea, au fost emise 26 de ștampile și plicuri omagiale sau jubiliare. Amintesc plicurile dedicate lui Cuza, Tonitza, Negrescu, Cerchez, V. I. Popa, Gh. Gheorghiu Dej, Elena Farago etc.”, a detaliat colecționarul bârlădean Florian Pricop. (M.N.)
News Vaslui Stiri Locale & Nationale







