Bârlădeanca Teona Perju, despre experiența de student la actorie, în pandemie

Are 21 de ani și se pregătește să susțină anul acesta licența. Bârlădeanca Teona Perju, studentă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, a experimentat timp de mai bine de un an cum este să fii student la actorie, în pandemie.

Nu-i vine să creadă că timpul a trecut atât de repede, că facultatea e aproape pe sfârșite, pentru că și-ar fi dorit să acumuleze mult mai multe cunoștințe. Consideră că trei ani nu sunt suficienți pentru a deveni actor.

„Din anul I până în semestrul II al anului II, am simțit cum cresc, cum mă dezvolt. Eram uneori epuizată fizic, dar mulțumită sufletește de

evoluția mea artistică. Din semestrul II al anului II până în anul III, a trebuit să ne pregătim online. Am făcut tot ce se putea face în condițiile date, deși, să fim sinceri, nu se poate face actorie la distanță. Trebuie să fii acolo, cu profesorul de față. După atâtea luni de online, aproape că nu mai știam să mă mișc pe scenă. Pauza a fost cam mare și a fost nevoie să mă readaptez. Au trecut prea repede cei trei ani de facultate. Acum mă pregătesc de licență. Repet cu ceilalți colegi la piesa „Zeul măcelului”, de Yasmina Reza, în regia profesorilor mei de la clasa, Mihaela Werner și Doru Aftanasiu. Este piesa cu care voi da examenul de licență. Eu joc rolul Annette, o femeie cu un soț bogat, avocat, dar o ipocrită. O piesă de mare actualitate, care descrie perfect societatea plina de ipocriți, oameni care afișează fericire, siguranță, dar, de fapt, joacă teatru. E un rol ofertant, dar destul de dificil.”, ne-a declarat Teona Perju.

Trei ani sunt prea puțini pentru a deveni actor

Fără ipocrizie, studenta bârlădeancă a mărturisit că dacă ar putea, ar schimba foarte multe în predarea actoriei în facultate. Ar crește durata anilor de studiu de la 3 la 5 și ar include cursuri de improvizație și mișcare scenică în fiecare an. Sunt foarte necesare pentru eliminarea tracului și dobândirea stăpânirii de sine. Apoi, ar introduce în programă cei mai mari dramaturgi, cu accent pe clasici, în special pe Shakespeare. Și încă un lucru important, ar încuraja studenții să colaboreze cu teatrul, să joace pe scenă, acolo unde se capătă experiență. Frumoasa și talentata actriță a avut ocazia să lucreze cu actorii pe scena sălii Cub a Teatrului „Vasile Alecsandri” din Iași, cea mai mare sală din țară. S-a întâmplat când a câștigat un casting pentru un rol de prințesă în spectacolul „Trei piese triste”, în regia lui Radu Afrim.

„Am fost cooptată în echipa actorilor care au fost distribuiți în spectacolul <<Trei piese triste>>, chiar de regizorul Radu Afirm. M-a ascultat, m-a văzut și m-a distribuit în spectacolul dramatic pe care îl monta. Din păcate, din cauza unor schimbări de perspectivă, am fost nevoită să renunț. La un moment dat, erau prea multe fete și au fost preferate cele care se pliau pe fizionomia personajelor. A fost o experiență interesantă. Pentru prima dată m-am simțit cu adevărat actriță, pentru că jucam într-un teatru profesionist, cu actori cu experiență. Cred ca studenții la actorie ar trebui să joace în timpul facultății pe scenă, este frustrant pentru mulți să nu se poată bucura de această experiență, care îi ajută enorm după ce termină facultatea.”, a mai adăugat Teona Perju.

În cei trei ani de studenție, aceasta a interpretat câteva personaje cunoscute din dramaturgia română și internațională. Pe lângă Zița, rolul preferat de ea, din „O noapte furtunoasă”, de I. L. Caragiale, a mai fost Irina din „Trei surori” de Cehov și Ofelia din Hamlet, de Shakespeare. A avut șu un rol în „Mincinosul” de Molière.

Acum construiește cu grijă rolul Anettei, cu care își va da examenul de licență. Urmează să facă apoi masteratul, dar nu s-a decis dacă va alege teatrul sau filmul. Ar vrea totuși să facă masterul în alt oraș, București sau Cluj. Crede că acolo actorii au mai multe oportunități. E conștientă că trebuie să aibă și un strop de noroc, pentru că de multe ori, fără șansă, talentul nu e de ajuns.

Din copilărie i-a plăcut să distreze oamenii

Teona Perju a fost întotdeauna omul căruia i-a plăcut să-i facă pe cei din jurul său să se simtă bine. A vrut și crede cu tărie că poate schimba starea oamenilor.

„Peste zece ani mă vad făcând multe. Mă vad actriță, om de televiziune și inițiatoarea unui business. De pildă, o cafenea în care să interacționez cu oamenii, să schimb oamenii, să nu mai văd fețe triste, vreau să le readuc zâmbetul pe buze și optimismul. De fapt, așa am făcut mereu, de mică, am vrut să-i înveselesc pe cei din jurul meu.”, a mărturisit Teona.

De mică, Teona a simțit o atracție spre actorie. Își aduna prietenii și improviza piese, în care, evident, ea era vedeta principală. Când acasă părinții se întâlneau cu prietenii de familie, micuța Teona se costuma și începea sa imite diferite personaje, celebre și mai puțin celebre, unele văzute la televizor. Unul dintre ele era personajul Dorel din Piatra Neamț, cel cu replica „Nu știu de astea. Caut o prietenă și nu găsesc.” Își punea un nas mare și intra rapid în pielea personajului. Se încărca fantastic din reacțiile celor care o priveau. Uneori își lua și verișorii și încropea o scenetă pe care o prezentau invitaților. Ei erau publicul, prietenii și rudele familiei ei.

Deși iubea nespus teatrul, în liceu actoria s-a cam îndepărtat de idealurile ei. Părea atrasă de muzică și s-a hotărât să devină cântăreață de muzică clasică. Și-a dat seama repede că nu era cel mai potrivit lucru pentru ea.

„Am vrut să fac muzică și așa am ajuns la Liceul Pedagogic <<Ioan Popescu>> din Bârlad, care avea clasă de muzică. Acolo am realizat că nu sunt făcută să cânt pe o scenă, dar că e bine să știi să cânți vocal și la un instrument, ca actor. Încurajată și de bibliotecara liceului, am decis să îmi urmez prima pasiune. Cu două luni înainte de admiterea la facultate, am avut o revelație, m-am hotărât să devin actriță. Am mers la workshop-urile organizate de facultate, am văzut cum stau lucrurile și apoi m-am dus la examen. Am trecut de proba eliminatorie, nu mă întrebați cum, că nu mai știu, apoi am ajuns în cea de-a doua probă de aptitudini. Am fost admisă, probabil eram potrivită pentru tipologia pe care o căutau profesorii. Am intrat de prima dată la Teatru, am avut noroc.”, a mai povestit frumoasa studentă.

Nu se știe unde îi va purta viața pașii după terminarea facultății. Teona nu exclude varianta de a se angaja la teatrul din Bârlad, cel puțin o perioadă, pentru a capătă experiență.

Teatrul acesta a însemnat mult pentru ea. Copil fiind, mergea deseori la teatru, fără ca părinții ei să știe. Era fascinată de jocul actorilor, de lumini, costume. Era o lume de vis, care o atrăgea ca un magnet.

Nu respinge ideea de a juca într-un oraș de provincie, mai ales într-un teatru cu tradiție, cum e cel din Bârlad. Dar, recunoaște că ar vrea după o perioadă să-și încerce norocul într-un oraș mai mare, cu perspectivă.

Știe că are talent, e ambițioasă, muncitoare și ia în calcul și varianta de a pleca în străinătate. Actoria va rămâne pe primul plan, dar nu renunță la ideea de a-și deschide o afacere cu terapia prin teatru. (Mihaela NICULESCU)

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *