Foto: unsplash.com

Bani mai mulți pentru părinții care renunță la concediul de creștere a copilului

Veste bună pentru părinții care vor să revină la serviciu înainte ca bebelușii lor să împlinească șase luni, respectiv un an, în cazul copilului cu handicap. Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, majorarea stimulentul de inserție, de la 650 lei la 1.500 de lei.

Părinții care aleg să renunțe la concediul pentru creșterea copilului, în favoarea revenirii la serviciu, vor primi acest stimulent majorat, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul în care au copil cu dizabilități. 

Decizia a fost luata de Guvern printr-o Ordonanță de Urgență, care completează OUG nr. 111 din 2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Noile prevederi urmăresc în primul rând stimularea revenirii părinților în activitate, dar și asigurarea pentru aceștia a unor venituri care să acopere o parte din serviciile pentru îngrijirea copilului pe perioada cât părinții sunt la serviciu.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *