Aviz amatorilor! Autobuzele Gară – IRB și Liceu – IRB vor opri și la „MotorFest”!

Veste bună pentru bârlădenii care vor să se distreze la Festivalul „MotorFest”, organizat de Clubul „Bikerboyz” Bârlad, în intervalul 30 iunie – 2 iulie! Cei care nu dispun de autoturisme proprii și nu știu cum să ajungă la Stadionul de Rugby „Rulmentul”, acolo unde se desfășoară festivalul, vor putea merge cu mijloacele de transport în comun. 

Concret, autoritățile locale vor pune la dispoziția celor interesați autobuzele care circulă pe traseele mari ale orașului, respectiv Gară – IRB și Liceu – IRB și retur. Astfel, în cele trei zile de „MotorFest”, autobuzele vor pleca de la IRB spre Gară / Liceul „Mihai Eminescu”, după programul normal, dar, la întoarcere, nu se vor opri la IRB, ci vor merge mai departe, până la Stadionul „Rulmentul”. Pentru ca toți călătorii să știe despre modificarea programului de circulație a celor două trasee, autobuzele vor fi inscripționate corespunzător.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *