După nici cinci luni de la numire, vasluianul Mihai Ponea a fost schimbat din funcția de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Decizia nr. 216/2022 a premierului Nicolae-Ionel Ciucă prin care se stabilește eliberarea sa din funcție a fost …
martie, 2022
-
18 martie
Proiectul privind dotarea și extinderea Ambulatoriului de la Spitalul Bârlad a intrat într-o nouă fază!
Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, în urmă cu două zile, a fost semnat procesul verbal de predare – primire a amplasamentului pe care urmează a se derula obiectivul de investiții „Modernizarea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman”. …
-
18 martie
Refugiații ucrainieni, așteptați cu drag în comuna Banca
După exemplul mai multor UAT-uri din județul Vaslui, și comuna Banca este pregătită să primească și să cazeze persoanele care au fugit din calea războiului din Ucraina și au trecut granița în România. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Vasile Vînătoru, care spune că spațiul de cazare este deja …
-
18 martie
Șantierul Variantei de Ocolire a Bârladului, în „hibernare” de luni bune
La aproape jumătate de an de la ultima informare a autorităților locale despre stadiul lucrărilor la Varianta de Ocolire (VO) a Bârladului, când se intrase în etapa construirii celor patru poduri și se estima un procent de execuție a investiției de 32%, șantierul este tot gol, iar stadiul lucrărilor se …
-
18 martie
CIRCULĂ CU ATENȚIE, CEI DRAGI TE AȘTEAPTĂ !
Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui desfășoară în perioada 15 martie – 30 mai 2022, o campanie de prevenire a accidentelor de circulație în care sunt implicați pietoni, vehicule cu tracțiune animală sau bicicliști. Scopul campaniei „Circulă cu atenție,cei dragi te așteaptă!” este creşterea gradului de informare în domeniul siguranţei rutiere …
-
18 martie
Locuri de muncă vacante la Primăria Bârlad
Oportunitate pentru cei interesați să ocupe un post de bugetar. Bârlădenii aflați în căutarea unui loc de muncă sigur și bine plătit pot lua în calcul să-și încerce norocul la concursul ce va fi organizat de Primăria Municipiului Bârlad, pentru ocuparea a patru posturi vacante din cadrul UAT-ului. Dosarele se …
-
17 martie
O biserică din Bârlad și două din mediul rural, fonduri de la CJ Vaslui
La viitoarea ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ) Vaslui, programată pentru 22 martie, consilierii vor dezbate un proiect de hotărâre ce are în vedere acordarea unui sprijin financiar unor unități de cult din județ. Mai exact, inițiativa vizează alocarea sumei de 130.000 lei către trei biserici din municipiul Bârlad și …
-
16 martie
Muniție neexplodată, descoperită în comunele Todirești și Hoceni
La un pas de tragedie! În timp ce efectuau lucrări agricole, două persoane din localitatea Sofronești, comuna Todirești, respectiv localitatea Hoceni, comuna Hoceni, au dat peste două elemente de muniție neexplodată ce ar fi putut sări în aer în orice moment. Din fericire, și-au dat seama peste ce au dat …
-
16 martie
A început consolidarea și modernizarea Școlii Profesionale din Bârlad
Edilii Bârladului au anunțat, marți, că, de mai bine de o săptămână, au demarat lucrările la proiectul „Consolidarea, modernizarea și dotarea Școlii Profesionale” din cadrul Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad. Investiția are o valoare de circa 3,6 milioane euro și este asigurată din fonduri europene. Constructorul desemnat în urma …
-
16 martie
A încălcat legea în Germania, dar a fost prinsă la Albița
O femeie cu cetățenie română și Republica Moldova, căutată pentru încălcarea legii în Germania, a fost prinsă în Vama Albița. Potrivit polițiștilor de frontieră, aceasta s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, pe data de 14 martie, în jurul orei …
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


