News Vaslui

septembrie, 2022

  • 30 septembrie

    Din octombrie, ecografii și radiografii fără cost la Ambulatoriul bârlădean

    Începând de sâmbătă, 1 octombrie, medicii din cadrul Ambulatoriului Integrat Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad care efectuează ecografii, radiografii sau tomografii computerizate vor presta aceste servicii nu doar contracost, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, ci și gratuit. Astfel, pacienții care vor avea bilet de trimitere de la …

  • 29 septembrie

    Invitație la gimnastică pentru fetițele din Bârlad și împrejurimi

    De câteva zile, antrenorii de gimnastică din cadrul Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad au dat startul înscrierilor pentru fetițele cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani, în grupa de începători. Aceștia le îndeamnă să practice acest sport grațios nu atât pentru a face performanță, întrucât foarte puține gimnaste ajung să câștige …

  • 29 septembrie

    Vasluienii, invitați la Târgul de Toamnă

    Ediția din acest an a Târgului Toamnei din Vaslui stă să debuteze. Începând de vineri și până duminică, vasluienii cu chef de voie bună sunt așteptați, zilnic, în Piața Traian pentru degustare de preparate culinare și variate soiuri de must. În plus, localnicii vor avea ocazia să se aprovizioneze cu …

  • 28 septembrie

    Cât îi va costa pe bârlădeni restaurarea și consolidarea Casei Juvara?

    După ce, la finele lui 2017, consilierii bârlădeni au votat pentru demolarea celor patru clădiri ce compun Casa Juvara, construite pe la jumătatea secolului XIX, acum, municipalitatea intenționează să le reabiliteze, restaureze și consolideze, valoarea investiției ridicându-se la aproape 11,8 milioane de lei. Autoritățile speră să obțină fonduri guvernamentale sau …

  • 28 septembrie

    Portărița Diana Moșanu, din Bârlad, selecționată pentru meciurile României U19 din Albania

    În aceste zile, Diana Moșanu, unul dintre componenții echipei de fotbal Juniorul Bârlad, se află într-un cantonament cu naționala de fete U19. Jucătoarea a fost convocată de oficialii Federației alături de alte 19 fotbaliste din țară, acestea urmând să plece în Albania în vederea partcipării la turneul de calificare în …

  • 27 septembrie

    O adolescentă de 16 ani din Vaslui a murit intoxicată cu monoxid de carbon

    Tragedie în familia unei minore în vârstă de 16 ani, din Vaslui. În aceasta seară, la blocurile din zona industriala, tânăra a fost găsită moartă, posibil intoxicata cu monoxid de carbon de la un cuptor lăsat deschis. A fost trimisă ambulanța TIM dar victima era demult decedată. Amănunte la ISU …

  • 27 septembrie

    Sportivi din Vaslui, la Cupa Mondială de Taekwon-do din Slovenia

    Peste doar câteva zile, opt luptători legitimați la Clubul Sportiv „Liga de Est” Vaslui vor reprezenta România la Cupa Mondială de Taekwon-do. Competiția internațională se va desfășura în Koper, Slovenia, și va avea loc între 1-9 octombrie. Astfel, în delegația României, care numără câteva zeci de sportivi și antrenori, au …

  • 27 septembrie

    La Bârlad, „Noaptea cercetătorilor europeni” va fi marcată în stradă

    Vineri seară, Bârladul se va alătura altor câteva sute de orașe din Europa și va marca „Noaptea cercetătorilor europeni”, activitate ce se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie și care își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. …

  • 26 septembrie

    Vin banii pentru recenzori: cele mai mari sume la Bârlad și Vaslui!

    Săptămâna trecută, Guvernul a alocat județului Vaslui fonduri totale de 3.865.000 lei pentru plata persoanelor implicate în organizarea și desfășurarea la nivel local a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2021. Cei mai mulți bani au fost direcționați către Bârlad (446.000 lei), Vaslui (413.000 lei) și Huși (212.000 lei), respectiv comuna Zorleni …

  • 26 septembrie

    Polițist de frontieră italian, gest înduioșător față de elevii din Râșești

    Un polițist italian din cadrul Agenţiei Europene Frontex, detașat temporar la Sectorul Poliției de Frontieră Huși, și-a făcut un cadou inedit de ziua sa de naștere: a dăruit elevilor de la Şcoala cu clasele I-IV Râşeşti dulciuri și ghiozdane echipate cu rechizite. Omar, un ofiţer de poliţie de naţionalitate italiană …