Al treilea centru de vaccinare din Bârlad va imuniza cu ser Pfizer toate categoriile de persoane

Bârladul va avea un al treilea centru de vaccinare, după ce proiectul inițiat de primarul Dumitru Boroș va trece de votul consilierilor locali.

Pe 12 aprilie, în ședința extraordinară a Consiliului local Bârlad va fi supus votului proiectul privind aprobarea trecerii din administrarea Direcției pentru Administrarea Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor în administrarea Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, a unui spațiu din clădirea Cinematografului „Victoria”, în vederea organizării unui Centru de vaccinare împotriva COVID 19.

Proiectul a fost inițiat de edilul șef al orașului, în urma unei adrese a Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, prin care unitatea suport COVID informează despre disponibilitatea de a se ocupa de organizarea și funcționarea unui al treilea centru de vaccinare la Bârlad.

Așadar, după aprobarea proiectului în Consiliul Local, la Bârlad va funcționa un al treilea centru de vaccinare, care se va adresa tuturor persoanelor care au fost înscrise pe platformă, indiferent de vârstă, afecțiuni medicale sau categorii profesionale.

Reprezentanții DSP Vaslui au precizat pentru newsvaslui.ro că serul folosit la acest centru de vaccinare va fi cel de la Pfizer BioNTech, ca și la celelalte două din oraș.

Pe lista de așteptare de pe platforma de programare https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/ , deja sunt înscrise 280 de persoane pentru centrul de vaccinare de la Cinema „Victoria”. 1013 persoane sunt înscrise pe lista de așteptare pentru Centrul de Revitalizare Corporală și Loisir și 1747 de persoane înscrise la centrul de la sala de sport a Școlii „Episcop Iacov Antonovici”. (M.N.)

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *