
Două infracțiuni rutiere dintr-un foc! Un adolescent de 18 ani, din Bârlad, a fost reținut de polițiștii rutieri după ce, luni noapte, a fost prins conducând pe o stradă din oraș fără a avea permis de conducere. De parcă nu era destul, când a fost pus să sufle în fiolă, a rezultat o alcoolemie de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acum are dosar penal pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 3 octombrie, la ora 23.40, un echipaj al Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipale Bârlad, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Alexandru Ioan Cuza din localitate, a depistat și oprit, în vederea verificării, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În data de 4 octombrie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii bârlădeni l-au reținut pe tânăr pentru o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere» și «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe», ne-a precizat inspector Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

News Vaslui Stiri Locale & Nationale


