Activitatea Andreei Vasluianu, asistent social la Bogdănești, apreciată la nivel național

Primăria comunei Bogdănești are un asistent social cu care se mândrește. Andreea Vasluianu lucrează de nouă ani ca asistent social într-o comunitate numeroasă și plină de probleme sociale., unde a reușit să se impună ca un bun profesionist

Pentru activitatea profesională deosebită, pentru felul în care este conectată la realitățile sociale ale comunei, pentru implicare, viteză de reacție și monitorizarea cazurilor sociale, Andreea Vasluianu a fost remarcată de Federația Internațională a Comunităților Educative (FICE) România, care a invitat-o să participe la Seminarul Național „Protecția copilului. Oportunități, provocări și dificultăți la nivelul comunităților.”, desfășurat online în perioada 8-9 octombrie.

Andreea a prezentat la această conferință un referat cu tema „Modele de bună practică utilizate la nivelul comunei Bogdănești, județul Vaslui”. Alături de ea au susținut prezentări Alina Ciortescu, director de programe la Asociația „Bună Ziua Copii din România”, Cristina Penișoară, psiholog în cadrul DGASPC Vaslui, Mariana Gâju – primarul comunei Cumpăna, județul Constanța, prim-vicepreședinte al Asociației Comunelor din România, precum și Temistocle Diaconu, primarul comunei Pădureni.

La cea de-a doua ediție a Seminarului, desfășurată online la sfârșitul săptămânii trecute, au participat asistenți sociali, psihologi, specialiști în domeniul asistenței sociale din țară. În urma evaluării activității asistenților sociali, Andreea Vasluianu s-a remarcat ca fiind cel mai implicat asistent social dintre cei din comunele județului.

În ultimul an, asistentul social din comuna Bogdănești a avut intervenții în domeniul violenței domestice, în urma cărora cinci copii împreună cu mama lor au fost instituționalizați în Centrul pentru Victimele Violenței Domestice din Bârlad, unde, de asemenea, au mai găsit sprijin alte două mame minore din comună, întrucât menținerea lor în mediul familial nu a fost posibilă.

De asemenea, alte două cazuri sociale din Bogdănești sunt monitorizate de DGASPC, la sesizarea Andreei Vasluianu. În atenția Serviciului Public de Asistență Socială Bogdănești mai sunt 15 dosare ale unor familii cu risc, atent monitorizate prin vizite la domiciliu și consiliere.

Pe lângă partea de prevenție și monitorizare a cazurilor sociale din comună, Andreea Vasluianu se ocupă, conform fișei postului, și de partea de beneficii: venitul minim garantat, ajutoare sociale, alocații de stat, stimulente de inserție, ajutoare pentru încălzirea locuinței. Este un volum de muncă foarte mare, căruia asistentul social al comunei Bogdănești îi face față cu brio.

Ion Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești, se mândrește cu un asemenea angajat și se consideră norocos că Primăria Bogdănești are un asistent social cu studii de specialitate și foarte performant.

„Fără falsă modestie, Andreea este un asistent social cu care s-ar mândri orice primărie de la oraș. Este un exemplu pentru toți asistenții sociali, pentru că își face profesia cu plăcere și responsabilitate. Cu alte cuvinte, este omul potrivit la locul potrivit. Știu care este valoarea ei și o dată în plus mi-a fost confirmată de reprezentanții Agenției Județene de Plăți și Intervenții Sociale, care mi-au mărturisit că nu știu cum poate să gestioneze atât de bine situația. De altfel, faptul că munca Andreei a fost apreciată și de FICE, spune ceva. Îi doresc să rămână la fel de implicată în viața socială a comunei și mai ales să rămână la noi în comună. Rolul unui asistent social într-o comunitate, mai ales rurală, este foarte important, în special în monitorizarea cazurilor sociale, în strânsă colaborare cu DGASPC. Merită, după părerea mea, să fie nominalizată la Gala Asistenței Sociale.”, a declarat primarul Ion Dorobanțu, pentru NewsVaslui.ro .

Seminarul Național organizat de FICE România la sfârșitul săptămânii trecute, s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui, Primăria Pădureni, DGASPC Vaslui și Asociația Comunelor din România. Moderatorul evenimentului a fost Ionel Armeanu Ștefănică, membru în Biroul Național al FICE România.

Seminarul Național s-a adresat specialiștilor care activează în domeniul protecției copilului la nivel local și central, cadrelor didactice, personalului care oferă servicii medicale, decidenților locali și altor parteneri sociali, precum și ONG-urilor. Evenimentul a cuprins o serie de prezentări științifice și practice ale reprezentanților instituțiilor de asistență socială din sectorul public și privat, din mediul educațional, bune practici în domeniu, și a oferit oportunitatea generării unui cadru de discuții și dezbateri formale și non-formale pe tematica întâlnirii, în scopul îmbunătățirii eficienței și eficacității serviciilor sociale oferite în comunitate.

La seminar au participat online specialiști din protecția copilului, asistență socială și educație din județele Vaslui, Iași, Suceava, Satu Mare, Botoșani, Arad, Timiș, Călărași, Ialomița, București, Constanța, Tulcea, Argeș, Vrancea și din cadrul Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii si Adopții, reprezentanți ai instituțiilor publice locale și membri ai organizațiilor non-guvernamentale. (Mihaela NICULESCU)

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *