Prezent, joi, în județul Vaslui, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut o întâlnire cu corespondentul său din Republica Moldova, Ana Revenco, ocazie cu care au semnat Acordul privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Albița (România) – Leușeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România. La eveniment a luat parte și Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui.
În baza Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, pe teritoriul României, se instituie controlul coordonat al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor care trec frontiera de stat prin punctul de trecere de la Albița. Acesta presupune controlul la trecerea frontierei efectuat separat de către personalul de control al statului de ieșire (Republica Moldova) urmat consecutiv de personalul statului de intrare (România), efectuat pe teritoriul unui singur stat.
Acest acord este important întrucât, din cele șase puncte de trecere a frontierei de stat deschise traficului internațional între România și Republica Moldova, în anul 2022, mai mult de o treime au trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Adică 3,6 milioane de persoane din cele peste 9 milioane ce au trecut granița între cele două state. Totodată, anul trecut, au tranzitat frontiera româno-moldoveană peste 2,8 milioane de mijloace de transport, dintre care aproape 500.000 au fost camioane, pe ambele sensuri de deplasare.
„Prin semnarea acestui acord, România și Republica Moldova au făcut un prim pas care ne va permite să acționăm coordonat și mai eficient în fața provocărilor actuale. Am semnat acest acord în scopul consolidării cooperării operative dintre structurile noastre, urmărind simplificarea controlului la frontieră, creșterea capacității de a depista infracțiuni, dar și alinierea procedurilor și a legislației Republicii Moldova la standardele UE, respectiv la standardele Schengen”, a precizat ministrul Lucian Bode.
„Prin controlul coordonat și contribuția comună a statelor noastre, devenim piloni importați, pioni principali în prevenirea și lupta cu criminalitatea transfrontalieră organizată, cu terorismul, extremismul și spălarea de bani”, a spus Ana Revenco, ministrul de Interne moldovean.
Oficialii au subliniat că documentul semnat joi va contribui la implementarea unor soluții eficiente pentru procesarea cât mai rapidă a fluxurilor de persoane și mijloace de transport. Autoritățile de frontieră din cele două state cooperează permanent pentru consolidarea sistemului de supraveghere a frontierei de stat, iar prin acțiunile de patrulare desfășurate în comun se asigură schimbul operativ de informații în domeniul prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere.
Având în vedere faptul că frontiera României cu Republica Moldova, ce are o lungime de circa 681 de kilometri, este externă Uniunii Europene, la controlul de frontieră participă, pe lângă Poliția de Frontieră, și alte autorități responsabile cu efectuarea de verificări cu privire la traficul de mărfuri dintre cele două state.
„În prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a ministrului Afacerilor Interne din Republica Moldova, Ana Revenco, a secretarului de stat în MAI, șeful DSU, Raed Arafat, a autorităților centrale și locale, dar și a altor parteneri din România și Republica Moldova, am participat astăzi (ieri, 9 februarie, n.r.), la semnarea acordului pentru control coordonat în Punctul de Trecere a Frontierei Leuşeni – Albiţa. Noul regim de funcționalitate în care va fi instituit controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni – Albița va deveni operaţional în perioada următoare. Datele statistice arată că, anul trecut, au fost înregistrate peste 9,2 milioane de treceri prin cele şase puncte de frontieră, cele mai multe fiind la Albiţa. Se demonstrează, încă o dată, că județul Vaslui este un pion important în ceea ce privește cooperarea cu Republica Moldova, iar relațiile dintre cele două țări sunt tot mai solide”, a declarat Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, care a participat la eveniment.
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


