Lucrările de construire a noului sediu al Grădiniței nr. 5 din Bârlad au început, dar deja, la momentul actual, este nevoie de o suplimentare a fondurilor, estimată la 150.000 de lei, față de valoarea trecută în contractul semnat în 2019.
Asta după ce, între timp, prețul materialelor de construcție au explodat. Societatea Nomis SRL, cea care a câștigat contractul de execuție, speră să finalizeze până la sfârșitul anului lucrările, dacă Primăria va aloca sume suplimentare, argumentate temeinic de constructor.
„Zilele trecute, am început execuția la noua grădiniță, cu lucrările de săpături. Nu este o lucrare complicată pentru noi, e vorba de o suprafață construita de 974 mp, pe care, conform proiectului, va trebui s-o finalizăm până în ianuarie 2023. Noi sperăm să o terminăm înainte de acest termen. Este nevoie de o renegociere a contractului, întrucât materialele s-au scumpit foarte mult și se pare că trendul este crescător. Deja, la acest moment, când discutăm, avem o diferență de acoperit, de 150.000 de lei.”, a declarat Cătălin Simion, administratorul SC Nomis SRL.
Actualizarea prețului contractului pe parcursul derulării acestuia, aflat în perioada sa de valabilitate, se efectuează în condițiile respectării legislației privind achizițiile publice. Prețul contractului se ajustează prin actualizarea elementelor de cost/preț care au suferit modificări, ori de câte ori se constată apariția unei situații imprevizibile. Creșterea prețurilor unor materii prime, materiale sau alte produse care influențează prețul ofertei reprezintă o situație imprevizibilă.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional. Valoarea contractului de finanțare, semnat pe 18 iunie 2019, este de 4,7 milioane de lei cu TVA, din care cheltuielile cu construcțiile și montajul sunt estimate la suma de 3.415.730 lei (cu TVA). (Mihaela NICULESCU)
News Vaslui Stiri Locale & Nationale






