Îi așteaptă zile frumoase pe 13 dintre maidanezii capturați pe străzile din Bârlad și cazați în adăpostul public. Chiar luni, 12 iunie, angajații Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din Bârlad i-au pregătit pentru a fi transportați către un ONG din Focșani.
Conform contractului încheiat între SC Reiser SA și Asociația „Căsuța lui Azor”, 13 blănoși au părăsit padocul bârlădean și au plecat către Focșani, ca mai apoi să fie trimiși la căsuțele lor din Germania.
„Mulțumim pe această cale asociației care ne-a ajutat și s-a implicat în găsirea de stăpâni responsabili pentru acești căței. Și pe viitor vom lucra cu aceste persoane responsabile și inimoase, astfel încât noi să putem să ne facem treaba, adică să capturăm câți mai mulți câini, iar acestea să le găsească stăpâni. Pe această cale, îndemn bârlădenii să vină la adăpost, să-i vadă și să adopte, pentru că și aceste ființe au nevoie de iubire, de un om care să le poarte de grijă și pe care să-l slujească cu devotament”, a declarat Daniel Buzamăt, managerul SC Reiser SA.
Cei interesați pot veni la padoc de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00, pentru a vedea câinii găzduiți în cuștile adăpostului poblic. Pentru mai multe informații sau pentru sesizări, bârlădenii au la dispoziție numărul de telefon 0235/432.233.
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


