Se aglomerează unitatea suport COVID din Bârlad, odată cu creșterea substanțială a numărul cazurilor de infecții cu Sars-CoV-2. Conform datelor oficiale transmise de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, ieri, se aflau internați în spital 248 pacienți diagnosticați cu COVID, 228 fiind internați în secții. Dintre aceștia, 30 au forme ușoare, …
martie, 2021
-
17 martie
Lucrările de reabilitare a Secției Pediatrie de la spitalul bârlădean avansează
În aceste zile, lucrările la Secția Pediatrie (fostul Spital de copii) a Spitalului „Elena Beldiman” au intrat într-o nouă etapă și anume extinderea șantierului spre aripa nordică a clădirii. După finalizarea anvelopării termice exterioare și a lucrărilor de reabilitare a interioarelor din partea de sud a imobilului, desfășurate în paralel …
-
16 martie
Câte persoane s-au vaccinat în județ și câte reacții adverse s-au înregistrat
Cefalee, durere locală, mialgie, artralgie, limfopatie și lipotimie – acestea au fost principalele simptome ale celor 45 de persoane care au avut reacții adverse în urma vaccinării împotriva COVID 19, în județul Vaslui, de la începutul campaniei de imunizare (4 ianuarie). În ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 710 …
-
11 martie
Schimbare de manager la Spitalul ”Elena Beldiman”!
De astăzi, prin dispoziția Primarului Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, în funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” a fost numită ec. Daniela Rusu, conform comunicatului transmis de Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad. Până la organizarea concursului, Daniela Rusu își va intra …
-
10 martie
Demisie la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad
După patru ani, în care a făcut parte din echipa managerială a Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, medicul Vladislav Afteni, coordonatorul medical al unității, a decis astăzi să demisioneze. Într-o postare făcută în urmă cu două ore pe un grup de comunicare intern, dr. Vladislav Afteni a …
-
5 martie
Precauție! La Bârlad, incidența cazurilor de COVID a depășit 3 la mia de locuitori
Rata incidenței cazurilor de COVID crește de la zi la zi în municipiul Bârlad. Dacă pe 1 Martie se înregistrau 2,6 cazuri la mia de locuitori, pe 2 martie erau 2,8 cazuri, pe 3 martie, 3,1 cazuri, iar ieri, 4 martie, s -a ajuns la 3,2 cazuri la mia de …
-
4 martie
Biker Boyz, un nou gest umanitar pentru copiii defavorizați din județ
Motocicliștii de la Biker Boyz Bârlad au donat sânge în cadrul unei acțiuni umanitare anunțate din timp pe Facebook. La Centrul de Transfuzii Sanguine din Bârlad s-au prezentat astăzi 25 de donatori, motocicliști și alte persoane care s-au alăturat inițiativei acestora. Absolut toți cei care au participat la acțiunea celor …
-
3 martie
Interesul pentru vaccinare, în creștere la Bârlad, ca și rata de infectare
Bârladul se menține, din păcate, pe primul loc în rândul orașelor din județ la numărul de infecții cu SARS-CoV-2. Pe 1 Martie, la Bârlad se înregistra o rata a incidenței de 2,57 la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni. Este de înțeles de ce tot mai mulți bârlădeni vor să …
-
2 martie
Cine oferă mărțișoare la SAJ Vaslui
O zi plină de armonie. Așa a fost ziua de ieri, 1 Martie, la Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui. Conform tradiției din aceasta instituție, femeile au oferit mărțișoare colegilor, aceștia urmând să le aducă flori de 8 Martie. Cu toate că au fost o zi și o noapte precedenta pline …
februarie, 2021
-
28 februarie
Dezamăgire pentru pacienții non-COVID din Bârlad
Bolnavii cronici din Bârlad vor trebui să se adreseze în continuare Spitalului Județean de Urgență Vaslui, dacă nu sunt infectați cu SARS-CoV-2. Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad va trata exclusiv pacienții cu Sars-CoV-2, deși conducerea unității luase în calcul redeschiderea câtorva secții pentru pacienții non-COVID, în urma nenumăratelor solicitări …
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


