Local

august, 2023

  • 7 august

    Guvernul continuă Programul „Sprijin pentru România”

    Până pe 15 august, când creștin ortodocșii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, zi liberă acordată de către Guvern, românii cu venituri mici vor intra în posesia unei noi tranșe de bani alocațide Executiv pentru sprijinirea cetățenilor în dificultate financiară. Este vorba despre cardurile sociale ce au ajuns la circa 2,5 milioane …

  • 5 august

    Guvernul se ține de cuvânt: a ieftinit alimentele de bază!

    De la 1 august, 14 dintre alimentele de bază din coșul zilnic al românilor pot fi cumpărate ceva mai ieftin decât până acum. Astfel, se simt deja efectele măsurii anunțate de Guvernul Ciolacu în urmă cu câteva săptămâni pentru a veni în sprijinul cetățenilor cu venituri mai mici. Evident, și …

  • 4 august

    Cheltuielile publice trebuie reduse acum!

    De această părere este deputatul Eduard-Andrei Popica, care consideră că măsura ar fi trebuit să fie aplicată de mai mult timp, dar a tot fost amânată. Totodată, parlamentarul crede că toate măsurile anunțate de Guvern în vederea reducerii cheltuielilor publice și a diminuării deficitului bugetar trebuie aplicate cât mai repede. …

iulie, 2023

  • 25 iulie

    Atleta Mirela Lavric va alerga pentru România la Jocurile Francofoniei, din Congo

    Peste doar trei zile, o atletă din județ va participa alături de alți câțiva zeci de sportivi din țară la cea de-a IX-a ediție a Jocurilor Francofoniei, ce se vor desfășura în Kinshasa, din Republica Democratică Congo. Este vorba despre Mirela Lavric, originară din comuna Pungești, ce este legitimată la …

  • 25 iulie

    Noi dotări performante au intrat în patrimoniul Spitalului Bârlad

    La câteva zile de la prima livrare, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a intrat, zilele trecute, în posesia unei noi tranșe de echipamente și aparatură medicală de ultimă generație. Anunțul a fost făcut chiar de conducerea unității medicale, prin intermediul unui scurt comunicat de presă. „Continuăm dotarea cu aparatură …

  • 25 iulie

    „Tabăra de excelență”, distracție împletită cu activități sportive, concursuri și multe drumeții

    Cele șase zile ale „Taberei de excelență”, adresate celor mai buni elevi care frecventează Centrul Județean de Excelență (CJE) Vaslui, zonele Vaslui, Bârlad și Huși, au ajuns la final, dar celor 50 de beneficiari ai vacanței gratuite le-au rămas sute de amintiri de neuitat. Tabăra s-a desfășurat între 16-21 iulie, …

  • 25 iulie

    Mobilizare pentru a salva vieți: jandarmii și polițiștii locali au donat sânge!

    A devenit aproape o regulă ca, din când în când, cei care poartă uniformă să recurgă la gesturile umanitare organizate pentru sprijinirea persoanelor aflate în nevoie. La fel s-a întâmplat și vineri, 21 iulie, când mai mulți angajați ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui și ai Poliției Locale Vaslui s-au …

  • 20 iulie

    Sancțiuni fără număr pentru centrele sociale din județ!

    În cele cinci zile în care echipele mixte de control au verificat 54 de centre rezidențiale existente în județul Vaslui, au fost aplicate 729 de sancțiuni contravenționale, respectiv amenzi în valoare de 190.600 lei și avertismente. Chiar dacă au fost găsite numeroase nereguli, în niciunul dintre centre nu s-a evidențiat …

  • 20 iulie

    Handbaliștii vasluieni au reluat pregătirea

    După o binemeritată vacanță ce a debutat odată cu terminarea campionatului, în această săptămână, handbaliștii de la CSM Vaslui s-au reîntors la muncă. Aceștia au reluat antrenamentele și se pregătesc de noul sezon competițional. Lotul s-a reunit marți, 18 iulie, la Stadionul Municipal Vaslui, sub comanda antrenorilor Raul Fotonea și …

  • 20 iulie

    Distracție la maxim pentru zeci de copii din județ, în tabăra de la Pădureni

    Timp de o săptămână, câteva zeci de copii din zece comune vasluiene au beneficiat de un sejur gratuit în cadrul primei ediții a taberei de vară „Aventura verii”, găzduite în comuna Pădureni. Este vorba despre o inițiativă a Organizației Județene a Tineretului Social Democrat (TSD) Vaslui, derulate în parteneriat cu …