News Vaslui

noiembrie, 2023

  • 14 noiembrie

    Stomatolog basarabean, din Bârlad, o nouă acțiune umanitară

    Un medic stomatolog din Republica Moldova, dar stabilit de mai bine de 8 ani în Bârlad, cunoscut deja pentru implicarea activă în diverse campanii umanitare, continuă șirul faptelor bune. De această dată, dentistul Victor Rusnac, și-a anunțat intenția de a-l sprijini pe Denis Gabriel, un bebeluș în vârstă de numai …

  • 14 noiembrie

    Deputatul Popica aduce lămuriri despre modificările la Legea pensiilor!

    După ce, luni, coaliția de guvernare PSD – PNL a dezbătut modificările aduse Legii pensiilor, în această după-amiază a venit rândul comisiilor de specialitate ale Senatului să le dezbată și să le voteze. Chiar dacă au reprezentat motiv de scandal în comisiile reunite de buget-finanțe și de muncă din Senat, …

  • 13 noiembrie

    Sportiv de 11 ani, din Bârlad, rezultate excepționale la Campionatul Europei de Grappling din Germania

    Pentru al doilea an consecutiv, Mihai Gheghici (11 ani), sportiv bârlădean legitimat la CS „Vipguard” Tecuci, a cucerit centura de campion NAGA(North American Grappling Association) în cadrul Campionatului Europei de Grappling NAGA din Germania. Asta pe lângă cele două medalii de aur și una de argint câștigate de luptător la …

  • 13 noiembrie

    Doi medici noi la Spitalul Județean de Urgență Vaslui

    Din această lună, colectivului de medici deja existent la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui s-au alăturat doi doctori noi. Anunțul a fost făcut, zilele trecute, chiar de reprezentanții spitalului, care le-au urat acestora succes și bun venit în echipă. „Echipa medicală a SJU Vaslui și-a mărit efectivele prin cooptarea …

  • 11 noiembrie

    Bârlădenii chiar au fost alături de Denis! S-au strâns peste 26.000 de lei!

    Evenimentul organizat vineri seară, de Tineretul Social Democrat (TSD) Bârlad și Asociația „Constantin Hamangiu” Bârlad, în speță spectacolul caritabil „Împreună pentru Denis”, s-a dovedit a fi un real succes. Din vânzarea de bilete și din donațiile făcute de persoanele de bine din oraș s-au strâns 26.322 lei, banii urmând să …

  • 8 noiembrie

    Poftiți la spectacolul caritabil „Împreună pentru Denis”!

    Vineri seară, începând cu ora 19.00, bârlădenii sunt invitați să ia parte la evenimentul umanitar „Împreună pentru Denis”, ce va avea loc în sala mare a Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad. Este vorba despre un spectacol organizat cu scopul strângerii fondurilor necesare salvării lui DenisGabriel, un bebeluș ce a împlinit …

  • 8 noiembrie

    Episcopia Hușilor îi îndeamnă pe hușeni să doneze sânge

    După cea de-a șasea campanie umanitară de donare de sânge desfășurată, săptămâna trecută, la Protopopiatul Huși, reprezentanții Episcopiei Hușianunță o nouă astfel de acțiune în aceeași locație, la jumătarea lunii noiembrie. Și de această dată, îi îndeamnă pe hușeni să se mobilieze pentru a salva vieți. „Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte …

  • 8 noiembrie

    Echipa de rugby feminin a Bârladului, câștigătoarea Cupei României AIR

    Prestație exemplară a echipei de rugby feminin a Bârladului, ce reunește jucătoare de la ClubulSportiv Școlar (CSS) Bârlad și Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad! La două săptămâni de la obținerea medaliei de argint la CampionatulNațional de Rugby 7s Junioare, jucătoarele din Bârlad au cucerit și Cupa României AIR.   Motiv …

  • 8 noiembrie

    Cu tractorul prin sat, cu o alcoolemie de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat

      Un inconștient din comuna Iana a băut până aproape de comă alcoolică, după care, în ciuda faptului că nu are permis de conducere, s-a urcat într-un tractor neînmatriculat și a plecat la o plimbare prin sat. Din fericire, a fost prins de polițiști înainte să provoace vreo tragedie, iar …

  • 8 noiembrie

    Urmărit internațional pentru uciderea unui câine, prins de jandarmii vasluieni

    Un tânăr de 19 ani, dat în urmărire internațională pentru omorârea unui câine și care se sustrăgea de la executarea măsurii arestului preventiv, a fost prins de o patrulă de jandarmerie pe raza localității Emil Racoviță, comuna Dănești. „Bărbatul în vârstă de 19 ani a fost depistat de jandarmi în …