
Din luna mai, tarifele maximale la transportul cu taxiul în municipiul Vaslui vor fi majorate la 3,2 lei/km pe timp de zi, respectiv 3,6 lei/km pe timp de noapte. Evident, dacă inițiativa care prevede actualizarea acestor tarife va fi aprobată de consilierii vasluieni.
Zicala „Un necaz nu vine niciodată singur!” se aplică de minune și vremurilor pe care le trăim, cu majorări de prețuri la orice produs și serviciu de care avem nevoie, astfel că a devenit „O scumpire nu vine niciodată singură!”. Concret, după majorarea facturilor la gaze, electricitate, apă potabilă și canalizare și scumpirea carburanților și a majorității alimentelor de bază, acum a venit rândul unei noi scumpiri pentru vasluieni. Mai exact, a tarifelor la călătoria cu taxiul.

„Având în vedere că tarifele taxi nu au fost actualizate din anul 2015, respectiv 2019, iar costurile cu salariile, combustibilii, asigurările și piesele de schimb pentru efectuarea serviciului de transport public în regim de taxi au fost influiențate de modificări majore din ultima perioadă, se impune o analiză pe elemente de cheltuieli actuale. Prin adresa nr. 102608/12.04.2022, reprezentanții transportatorilor în regim de taxi din municipiul Vaslui, prin intermediul Camerei Taximetriștilor Vaslui, solicită modificarea tarifelor maximale, conform reglementărilor legale în vigoare. Așa cum reiese din nota de fundamentare depusă de reprezentanții transportatorilor, solicitarea este motivată de creșterea costurilor de operare pentru cursele efectuate în prezent prin creșterea prețului la carburanți, la asigurările RCA, la piesele de schimb, a costurilor cu salariile, ajungându-se la imposibilitatea acoperirii costurilor din veniturile înregistrate la tariful în vigoare”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre inițiat de primarul Vasile Pavăl.

Astfel, așa cum se prevede în această inițiativă, noile tarife propuse (cu TVA inclus) sunt următoarele:
a. Transportul de persoane în regim taxi:
• tariful maximal de distanţă pe timp de zi (între orele 6.00-22.00) – 3,2 lei/km;
• tariful maximal de distanţă pe timp de noapte (între orele 22.00-06.00) – 3,6 lei/km;
b. Transportul de bunuri și mărfuri în regim taxi:
• tariful maximal de distanţă pe timp de zi (între orele 6.00-22.00) – 4 lei/km;
• tariful maximal de distanţă pe timp de noapte (între orele 22.00-06.00) – 4,5 lei/km.
În prezent, la transportul de persoane, tariful maximal de distanţă pe timp de zi este de 2,5 lei/km, iar cel pe timp de noapte este de 3 lei/km. Acestea sunt în vigoare din februarie 2019.



News Vaslui Stiri Locale & Nationale


