Primarul din Șuletea a oferit cazare pentru 30 de mame cu copii din Ucraina

Ca mulți alți primari din țară, edilul comunei Șuletea s-a implicat activ în campania de ajutorare a ucrainienilor care fug din calea războiului. Însă, dincolo de strângerea de fonduri și de produse de strictă necesitate, acesta s-a deplasat, dis de dimineață, în Ucraina, de unde a adus 30 de persoane, mame și copii, care au vrut să fugă din calea gloanțelor și a rachetelor lansate de ruși în țara natală.

În urmă cu trei zile, Ciprian Robert Tamaș, primarul comunei Șuletea, anunța pe contul său de socializare că, împreună cu alte persoane de bine din județ, s-a implicat în campaniile umanitare desfășurate cu scopul de a-i ajuta pe cetățenii ucrainieni afectați de războiul declanșat de o săptămână pe teritoriul întregii Ucraine. Concret, acesta aducea la cunoștința publicului faptul că, în urma strângerii de fonduri demarate, s-au adunat circa 15.000 lei, iar din donații s-au adunat alimente neperisabile, pături, plapume, haine noi, jucării, etc.

„Cu banii strânși, vom cumpăra exact ce ne-a recomandat doamna de la Crucea Roșie: produse de igienă, pampers pentru copii, haine pentru copii și altele. Mulțumim tuturor pentru gestul umanitar, sunteți minunați! Mulțumim și consilierilor locali și consilierilor parohiei pentru implicare! Vom ține aproape și vă vom informa ce decizie vom lua!”, scria primarul Tamaș pe contul său de socializare. 

În aceeași postare, edilul spunea că, odată strânse toate donațiile, a încercat să găsească o cale să le ducă în Vama Siret, la persoanele care au cea mai mare nevoie de alimente, haine și obiecte de igienă personală, însă a aflat că locul de depozitare e plin și a fost sfătuit să-și încerce norocul în Vama Isaccea. Aici, aceeași poveste. Din nou, a fost sfătuit să aștepte sau să meargă în Vama Palanca, la granița dintre Republica Moldova și Ucraina, că acolo sunt mulți refugiați care au nevoie de ajutor. Zis și făcut! După numeroase telefoane date degeaba, s-a hotărât să plece la drum chiar el acolo pentru a vedea cum ajută.

 

Așa se face că, în această dimineață, a pornit la drum sute de kilometri dus și sute de kilometri întors, pentru a aduce înapoi 25 de ucrainieni disperați să scape din calea gloanțelor și a bombelor lansate de ruși. Odată ajuns în Vama Palanca și a văzut mulțimea de mame cu copii înfrigurați, înfometați și îngroziți, ce aveau întreaga viață într-o valiză și încercau să scape din acel infern, i-a fost foarte greu să decidă pe cine aduce în Șuletea și pe cine lasă acolo. Mai ales că nu avea la dispoziție decât trei microbuze.

„Nu am trăit astfel de momente în viața mea! Soții își aduc copiii și soția până în vamă, apoi își iau rămas bun, în lacrimi! Ei se întorc să combată armata unui psihopat! Nu se știe dacă se vor mai revedea! Avem și un bebeluș… de câteva luni! Dumnezeu să ne apere de rău! La noi vor fi așteptați cu paturi încălzite, masă caldă și căldură sufletească! Mulțumesc colegilor mei din cadrul Primăriei Șuletea, părintelui Marius Parpalea, oamenilor care au contribuit la acest gest umanitar și, nu în ultimul rând, lui Daniel Buzamăt, directorul SC LDP Reiser SA Bârlad, pentru punerea la dispoziție a unui transport! Suntem cu trei microbuze pline cu ființe tremurânde, care nu ne vorbesc limba și care nu știu unde îi vom duce! Pace și liniște tuturor!”, este mesajul transmis de Tamaș la revenirea cu bine în comună. ( Crina B)

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *