Se ascut săbiile în Organizația PNL Bârlad, cu implicații și în administrația locală. Dumitru Boroș se pare că vrea să-i dea o lecție usturătoare lui Daniel Buzamăt, directorul SC LDP Reiser SA, folosindu-se de un studiu de oportunitate pentru fundamentarea modalității de gestiune a serviciului public de administrare a drumurilor și străzilor din municipiul Bârlad.
În ultima ședință a Consiliului Local, din 16 iulie, Dumitru Boroș a inițiat un proiect de hotărâre privind alegerea variantelor propuse în studiul menționat, pentru eficientizarea SC Reiser. Variantele propuse sunt: organizarea de licitații pentru lucrările ce se vor efectua pe străzi și trotuare, la care se va putea înscrie orice firmă de profil, și înființarea unui serviciu în cadrul Primăriei, care să coordoneze organizarea licitațiilor.
Daniel Buzamăt a ținut să facă unele precizări importante astăzi, într-o conferință de presă, una dintre declarațiile sale referindu-se la formularea unei plângeri către Prefectură, întrucât Hotărârea Consiliului Local nr. 264/16.07.2021 ar fi neîntemeiată și nelegală. Plângerea a fost semnată de consilierul PNL Iulian Groza.
Iată declarațiile de presă ale directorului SC Reiser, Daniel Buzamăt:
Directorul SC LDP Reiser SA spune că lucrurile mergeau într-o direcție bună, avea o colaborare cu primarul Dumitru Boroș, până într-o zi, când atitudinea edilului șef s-a schimbat la 180 de grade.
Daniel Buzamăt crede că această schimbare a lui Dumitru Boroș a apărut după un eveniment privat la care a fost prezent directorul SC Reiser. Acesta a dat curs invitației lui Daniel Onofrei, secretarul general al Organizației Județene a PNL, la care a fost invitat și Dumitru Boroș, care nu a participat, întrucât s-ar fi întâlnit cu Nelu Tătaru, preferatul lui Florin Câțu pentru funcția de președinte al Organizației Județene PNL Vaslui.
Participarea lui Daniel Buzamăt la acest eveniment ar fi fost un adevărat afront pentru Dumitru Boroș, care nu l-a iertat și nu a mai fost de acord cu prelungirea contractului de concesiune pentru gestiunea serviciului public de administrare a drumurilor și străzilor din Bârlad, care expiră pe 13 august, și nici cu încheierea unui nou contract cu SC Reiser.
Redacția NewsVaslui.ro i-a solicitat primarului Dumitru Boroș, dar nu a primit niciun răspuns. (Mihaela NICULESCU)
News Vaslui Stiri Locale & Nationale



