Care este valoarea ajutorului de urgență pe care îl vor primi familiile bârlădene afectate de incendiul din luna mai

Șapte familii bârlădene, dintre cele nouă ale căror case au fost afectate în incendiul din 9 mai, vor primi ajutoare de urgență în bani. Astăzi, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local, în care s-a aprobat alocarea a câte 28.571 de lei de familie, bani pe care îi vor primi în câteva zile, de îndată ce proiectul va fi validat de Prefectura Vaslui.

Una dintre familiile afectate de incendiu a refuzat să primească ajutorul bănesc de la Primărie, întrucât se află în proces de vânzare a casei, iar o altă familie căreia i-au fost distruse o magazie și o bucătărie de vară, va primi ajutor de urgență separat, printr-o altă procedură, întrucât nu a fost inclusă inițial pe lista păgubiților.

Împărțirea în mod egal a sumelor a fost acceptată de familiile afectate, care s-au împrumutat pentru a începe refacerea caselor, întrucât Primăria le-a dat doar câțiva căpriori și folie pentru a-și încropi un acoperiș provizoriu.

Pe lângă acestea și expertizarea imobilelor, Primăria s-a oferit, fără a avea vreo obligație, să îi ajute și financiar. Consilierii PSD Sorin Răducanu și Andrei Huiban au considerat că ar fi normal ca alocarea banilor să se facă în funcție de veniturile fiecărei familii și de valoarea pagubelor suferite.

O altă propunere, cea a consilierului ALDE Cornel Pleșu, a fost ca ca după distribuirea în mod egal a sumelor, să se identifice o sursă de finanțare din care ulterior să li se mai aloce bani, în etape, pentru continuarea lucrărilor, după o evaluare amănunțită a acestora.

Consilierul PNL Mihai Luca a propus acordarea unor facilități celor șapte familii, cum ar fi scutirea de taxa pentru autorizația de construcție și pentru certificatul de cadastru. În cele din urmă, după ce familiile afectate, prezente de altfel în sală, au spus ca sunt de acord cu alocarea sumelor în mod egal, consilierii au votat proiectul în forma inițială. 

 

Familiile ale căror case au fost afectate grav de incendiul de luna trecută au dat dovadă de înțelegere și au acceptat oferta municipalității, chiar dacă valoarea pagubelor depășește cu mult ajutorul în bani primit de la autoritățile locale. Își doresc să înceapă mai repede lucrările, pentru că timpul trece și nu vor să îi prindă iarna cu casele neterminate.

Primarul Dumitru Boroș i-a înștiințat pe membrii familiilor respective că vor mai primi ajutor și de la Protopopiatul Bârlad, care a strâns în cont o sumă importantă, pe care o va distribui cum va considera de cuviință celor afectați de incendiu. (Mihaela NICULESCU)

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *