Vasluienii sunt invitați în sala de spectacole. Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad continuă seria spectacolelor jucate în deplasare, cu piesa „Un cuplu ciudat”, de Neil Simon, în regia lui Dorin Mihăilescu.
Marți, 8 iunie, de la ora 18, în sala Casei de Cultură din Vaslui, publicul iubitor de teatru poate viziona o piesă cu un subiect de mare actualitate.
„Acțiunea aduce în prim-plan un grup de prietene care au o tradiție – să se întâlnească în fiecare seară de vineri acasă la una dintre ele și să joace „Ştii şi câştigi”. Femeile vorbesc despre ele însele, unele despre altele, despre soţii/bărbații lor, despre șanse ratate şi relații neexploatate. Întrebările din jocul pe care-l joacă sunt, întotdeauna, un pretext pentru comentarii amuzante sau cinice şi pentru amintiri din anii de liceu. Atunci când una dintre ele trece prin drama destrămării căsniciei, toate celelalte îi sunt alături, iar una chiar o invită să locuiască alături de ea, până la soluționarea crizei conjugale. Traiul împreună se va dovedi imposibil, iar cele două prietene, acum colege de cameră, vor alcătui un cuplu ciudat care nu va reuși să funcționeze nici măcar în prezența a doi spanioli șarmanți.”, a prezentat succint Teodora Spînu, secretar literar al Teatrului „Victor Ion Popa”.
Din distribuție fac parte actorii George Sobolevschi, Oana Florea, Diana Hatmanu, Ramona Ananie, Petronela Ene, Dumitriana Crețu și Cella Todică. Scenografia și costumele aparțin lui Sandu Matei, respectiv Iulianei Maftei. (M.N.)
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


