Bioenergoterapeutul bârlădean Ioan Dulcă, despre sfârșitul pandemiei de coronavirus

Românii mai au un pic de așteptat până când virusul asiatic își va reduce agresivitatea. Cel puțin, asta este părerea lui Ion Dulcă, bioenergoterapeut, care spune că în urma măsurătorilor pe care le-a făcut, din luna iunie, numărul cazurilor de COVID în rândul românilor va scădea la jumătate față de momentul actual.

Puterea virusului care a doborât peste 20.000 mii de români va scădea în următoarele luni, ultimele zvâcniri urmând să se înregistreze în noiembrie 2021.

„Virusul care a perturbat planeta va scădea în intensitate, iar în România acesta va dispărea în nouă luni. Vor mai exista și după aceea cazuri dar foarte puține. România este o țară binecuvântată, care are o energie bună, capabilă să ne ferească de această pandemie. Am mai spus o și o spun în continuare, România va fi cel de-al doilea Ierusalim. Mâna Maicii Domnului, ocrotitoare. Această energie pozitivă nu e întâmplător concentrata în acest loc, ci pentru că în România va exista cea mai mare Catedrala Ortodoxă din lume. Deci, un loc cu mare încărcătură divină.”, susține Ion Dulcă.

Acesta a mai precizat că din 2012 am intrat în Era Luminoasă, care durează până în 2180, iar din 2015 suntem în fanta de lumină, începutul perioadei în care omenirea se va epura.

„Perioada 2015-2035 este perioada căreia îi spunem fanta de lumină. O treime din populația globului va dispărea în urma bolilor, pandemiilor, războaielor. Să ne amintim că o data la 100 de ani pe Pământ au apărut boli contagioase. În 1720, holera, in 1820 ciuma, în 1920 gripa spaniolă și în 2020 pandemia de coronavirus. Nu întâmplător apar aceste boli. Ele triază oamenii și îi decimează. În altă ordine de idei, oamenii buni, spirituali, pozitivi vor fi feriți de rele, ceilalți dimpotrivă. Cam acesta ar fi criteriul trierii. Nucleul luminaților din România va fi concentrat în partea de N-E a țării. Am curajul să declar, și ce e scris rămâne, că până în 2050, lumea va fi condusă din România.”, a punctat pentru Newsvaslui.ro Ion Dulcă.

Ion Dulcă este cunoscut ca bioenergetician, dar mai este specializat în inforenergetică, teledeterminare, teledeterminare inforenergetică, biosinergetică și reiki. (M.N.)

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *