Proiectul „Caravana dansului” a ajuns la final

În ultimele luni, Asociația Cultural-Artistică şi Sportivă „Club – dans M&M” Bârlad a derulat proiectul „Caravana dansului”, prin care s-a doritpromovarea valorilor cultural-artistice ale județului Vaslui la nivel local, județean și international.

Finanțat prin Programul județean de finanțare nerambursabilă a activităților nonprofit de interes județean pentru anul 2024, domeniul cultură-culte, proiectul „Caravana dansului” a ajuns deja la final. Vineri, 27 septembrie, a avut loc închiderea oficială a proiectului, activitatea fiind găzduită la Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” Bârlad, acolo unde a fost sărbătorită și Săptămâna Europeană a Sportului.

„Obiectivele generale ale proiectului au avut în vedere promovarea valorilor cultural-artistice ale județului Vaslui la nivel local, județean șiinternational și valorificarea potențialului cultural-folcloric al județului Vaslui, prin organizarea de activități culturale și folclorice care antrenează un număr cât mai mare de participanți din județ. De asemenea, parte din obiectivul principal a fost participarea la un Festival Internațional de Dans în perioada de implementare a proiectului”, a anunțat Monica Moraru, managerul proiectului „Caravana dansului”.

Obiectivele specific ale proiectului au fost: •antrenarea celor trei formații ale Asociației Cultural-Artistice şi Sportive cu trei genuri mari de dans fiecare: dans popular, dans modern şi dans de caracter, în perioada de implementare a proiectului; • organizarea unui spectacol de încheiere a Școlii de vară, la Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad, în luna septembrie 2024; •participarea a 52 de dansatori din formațiile Asociației şi a doi instructori la un festival internațional, în luna august 2024; • organizarea şi desfăşurarea unei „Caravane a dansului” încomunele Zorleni şi Berezeni în luna iulie 2024; •organizarea şi desfăşurarea unui work–shop de către membrii celor trei formații la Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” Bârlad la încheierea proiectului.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *