Loc de joacă din Bârlad, litiera câinilor și pisicilor din zonă  

Părinții care, în această după-amiază, și-au dus copiii în locul de joacă situat în vecinătatea Școlii Gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad au avut parte de un șoc! În groapa cu nisip, chipurile amenajată pentru distracția celor mici, erau numeroase excremente de animale.

Cel mai probabil au fost făcute de pisicile de pe străzi care pot intra nestingherite în parc, chiar dacă este îngrădit, și de câinii din zonă. Fie că este vorba despre cei cu stăpân, care îi aduc aici special pentru a-și face nevoile, sau de maidanezi, cert este că locul de joacă a devenit un pericol pentru copii. Dincolo de mirosul îngrozitor, prichindeii se pot și îmbolnăvi din cauza rahaților care pot conține tot felul de bacterii.

Chiar dacă orașul e găurit de proiectele aflate în derulare și toți ochii sunt ațințiți asupra lor, funcționarii Primăriei Bârlad care au în sarcină și monitorizarea locurilor de joacă din oraș ar trebui să le verifice din când în când și, la nevoie, să intervină pentru igienizarea lor. Nu de alta, dar se anunță o vară caniculară, iar astfel de „depuneri” în locurile de joacă pentru copii s-ar putea să le dea de furcă și medicilor din spital.

Citeste si

Opoziția PNL blochează bugetul comunei Banca. Cine răspunde pentru cei care au nevoie de ajutor?

Ședința Consiliului Local Banca, în care trebuia adoptat bugetul comunei, s-a transformat într-un nou episod …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *