În această lună, Asociația „Help Others Help” a inițiat proiectul „Bine-ai venit pe lume!”, prin care își propune să strângă 14.000 de euro din donații pentru a cumpăra trei aparate medicale necesare activității zilnice din cadrul Secției de Neonatologie a Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad.
Pe 5 ianuarie, reprezentanții Asociației „Help Others Help”, un ONG înființat pentru a sprijini sistemul de sănătate din România prin donarea de echipamente necesare astfel încât personalul medical să poată oferi servicii medicale mai bune pacienților săi, a lansat proiectul „Bine-ai venit pe lume!”. Prin această inițiativă, își propune să achiziționeze trei aparate medicale în valoare de 14.000 de euro, ce sunt necesare zilnic în Secția de Neonatologie a Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. Este vorba despre un cardiomonitor, un bilirubinometru și un pătuț încălzit pentru nou-născuți.
„Ce ne-a motivat să alegem această cauză? Toate aceste echipamente sunt necesare zilnic și vor fi folosite pentru îngrijirea a peste 1.000 de nou-născuți anual. Am fost contactați direct de echipa medicală din Bârlad, care cunoaște proiectele noastre. Nevoile prezentate au fost clare, simple și din fericire rezolvabile. 1. Medicii au nevoie de un aparat de monitorizare a funcțiilor vitale profesionist, care poate fi folosit în mediu ferit de lumină și zgomot (de exemplu pentru nou-născuții de la Terapie Intensivă, care stau în incubator). În spital, astăzi, există cardiomonitoare, dar acestea nu pot fi folosite pentru a monitoriza cazuri mai grave în siguranță. 2. Bilicheck-bilirubinometrul este un aparat pe care toate maternitățile din țară îl au și care face screening-ul pentru icter mult mai eficient, elimină stresul generat de înțepături pentru analize de sânge, reduce durata spitalizării și ratele de reinternare. De asemenea, elimină situațiile în care fototerapia este făcută preventiv (uneori fără a fi neaparat necesară, făcându-se pentru a evita înțeparea nou-născutului de mai multe ori). 3. Pătuțul încălzit pe care să stea bebelușii care fac fototerapie primăvara-toamna, când e frig în spital, și prematurii care nu au o greutate atât de mică încât să stea în incubator, dar nici o greutate suficient de mare încât să stea fără nicio sursă de căldură”, au precizat reprezentanții „Help Others Help”.
Aceștia explică și cum anume pot contribui oamenii de bine la această cauză: • campanie de strângere de fonduri pe Facebook (https://www.facebook.com/donate/923581385747943); • prin propria campanie pe Facebook de ziua de naștere; • prin donații direct în contul bancar IBAN EUR: DE 41 8306 5408 0004 2378 20 (Help Others Help e.V.) și IBAN RON: RO 57 BTRL RON CRT 0603 7858 01 (Asociația Help Others Help). Proiectul se derulează până pe data de 16 aprilie, timp în care inițiatorii speră să reușească strângerea sumei de 14.000 de euro.
News Vaslui Stiri Locale & Nationale


