
Reprezentantele județului Vaslui la Campionatul Național de Juniori, canotoarele Ana Maria Matran și Bianca Camelia Ifteni, și-au îmbogățit palmaresul cu câte o medalie de aur și una de argint.
Între 3-7 august, Baza Nautică Dorobanț din Iași a găzduit Campionatul Național de Canotaj pentru Juniori. Toate probele s-au desfășurat pe distanța de 2.000 metri, la competiție participând numeroase echipaje, atât la feminin cât și la masculin. Județul Vaslui a fost reprezentat de junioarele Ana Maria Matran (18 ani), născută pe 15 februarie 2004, în Huși, și Bianca Camelia Ifteni (15 ani), născută pe 6 octombrie 2006, în comuna Pădureni. Amândouă sunt legitimate la CSM Călărași.


Pe 6 august, în penultima zi de concurs, sportivele noastre au obținut câte o medalie de aur, în proba de simplu vâsle (1x). Astfel, Ana Maria Matran a cucerit titlul național și medalia de aur cu timpul de 07:02.60. podiumul a fost completat de Georgiana Blanariu (CS Ceahlăul Piatra Neamț, timp – 07:08.15) – argint și Andreea Bianca Marin (CSS Orșova, timp – 07:12.65) – bronz.
La rândul său, Bianca Camelia Ifteni a cucerit titlul național în aceeași probă, cu timpul de 06:56.01, însă în urma unei finale cu alte sportive. Argintul a fost obținut de Gabriela Tivodariu (CSM Suceava, timp – 07:08.39), iar bronzul de Andreea Petronela Retea (LPS Nicolae Rotaru Constanța, timp – 07:44.21).
În ultima zi de concurs, pe 7 august, cele două au cucerit și o medalie de argint, însă de această dată împreună, în proba de două rame fără cârmaci (2-). Ambarcațiunea acestora a trecut linia de finiș cu timpul de 06:39.99. Aurul a fost obținut de echipajul format din sportivele Delia Mirabela Gradinaciuc și Andreea Nicoleta Dinu (CS Botoșani, timp – 06:34.60), iar bronzul de echipajul format din canotoarele Andra Elena Filote și Amalia Valentina Azoiței (CSM Iași, timp 06:41.69). (Adriana SUSNEA)



News Vaslui Stiri Locale & Nationale


