Peste doar câteva zile, va debuta ediția din acest an a Târgului de Toamnă din Vaslui, eveniment așteptat deopotrivă de producătorii de legume și fructe care vor să-și vândă marfa, dar și de cei carevor să-și cumpere cele necesare pentru cămara de iarnă. Începând de vineri și până duminică (27-29 septembrie), vasluienii cu chef de voie bună sunt așteptați, zilnic, în Piața Traian pentru degustare de preparate culinare și variate soiuri de must. În plus, localnicii vor avea ocazia să se aprovizioneze cu tot felul de legume și fructe pentru a-și umple cămările, dar și să admire și chiar să cumpere creațiile meșterilor populari veniți din mai multe zone ale țării.
„Târgul de Toamnă Vaslui te așteaptă! Sărbătorește venirea toamnei alături de noi într-o atmosferă de poveste! În Piața Traian, te așteaptă peste 150 de producători locali și din țară cu o gamă variată de produse proaspete și gustoase: legume și fructe de sezon, miere de albine, struguri, must, produse conservate, brânzeturi, preparate din carne, o zonăde alimentație publică cu mici, pastramă și multe altele. Descoperă comori locale într-un singur loc și bucură-te de gustul autentic al produselor românești! Savurează delicioasele preparate tradiționale și bucură-te de atmosfera de sărbătoare!”, este invitația lansată de reprezentanții Primăriei Vaslui.
Târgul de Toamnă din Vaslui va începe vineri, 27 septembrie, la ora 10.00, și se va desfășura zilnic, până pe 29 septembrie, între orele 08.00 – 20.00.