Doi vasluieni, de 33 de ani, respectiv 28 de ani, urmăriți internațional pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și violare de domiciliu au fost aduși, în week-end, în țară, pentru a-și ispăși pedepsele cu închisoarea la care au fost condamnați. Primul se ascundea în Marea Britanie, iar celălalt în Germania.
La data de 10 ianuarie, Poliția Română a adus în țară 11 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă, precum și sentințe penale. Printre acestea se regăsesc și doi condamnați care provin din județul Vaslui.
„Astfel, a fost adus în țară un bărbat de 33 de ani, din Vaslui, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Acesta a fost escortat din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Târgu Cărbunești, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 6 luni. Totodată, a fost adus în țară o persoană de 28 de ani, din Vaslui, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. Aceasta a fost adusă din Germania, având emis de către Judecătoria Huși, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 7 luni”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit acestora, tot sâmbătă, 10 ianuarie, a fost adus în țară un bărbat de 20 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru infracțiunea de furt calificat. Acesta se ascundea în Germania, având emis de către Judecătoria Pașcani, pe numele său, o sentință penală. La aceeași dată, a fost adus un bărbat de 25 de ani, din Constanța, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Constanța, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 2 luni.
De asemenea, un tânăr de 18 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, a fost adus în țară, din Italia. Acesta avea emis, pe numele său, de către Judecătoria Călărași, un mandat de arestare preventivă. Un alt bărbat de 40 de ani, din Constanța, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere, a fost adus în țară din Germania. Pe numele său avea emis de către Judecătoria Constanța un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani și 5 luni.
„La aceeași dată, a fost adus un bărbat de 46 de ani, din Hunedoara, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Orăștie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani. Totodată, a fost adus în țară un bărbat, de 29 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, într-un penitenciar, în scopul folosirii de către deținuți, în forma continuată. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Roman, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an. Un bărbat, de 27 de ani, din Suceava, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, a fost adus în țară, din Țările de Jos. Acesta avea emis, pe numele său, de către Judecătoria Gura Humorului, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani”, au mai transmis reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.
De asemenea, a fost adus în țară un bărbat de 37 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Belgia, având emis, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 4 luni. Nu în ultimul rând, la aceeași dată, a fost adusă o femeie de 37 de ani, din București, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Aceasta a fost adusă din Țările de Jos, având emis, pe numele ei, de către Tribunalul Ilfov, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 8 ani.
Toate persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor, respectiv a sentințelor penale.