Peste 2.000 de copii din județ se vor distra în Taberele „Copilărie și credință”

Din această săptămână și până la începutul lui septembrie, mai mult de 2.000 de copii și tineri din 21 de comunități rurale și una urbană din județ se vor distra în Tabăra „Copilărie și credință”, organizată de Episcopia Hușilor. Prima astfel de tabără se desfășoară chiar în aceste zile, în comuna Zorleni, și iau parte 140 de copii.

 

Pe data de 30 iunie, a debutat cea de-a VI-a ediție a taberelor „Copilărie și credință”, organizate de Episcopia Hușilor, în parteneriat cu Asociația „JoyCamps Romania”. Este vorba despre un proiect eparhial de tabere rurale pentru copii și tineri, ce se vor derula, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie, în perioada 1 iulie 6septembrie. În total, vor fi organizate 11 tabere în 21 de comunități rurale și una urbană, pentru un număr de circa 2.000 de copii participanți. Nu mai puțin de 107 voluntari animatori socio-educativi implementează activitățile și atelierele taberelor, pe tot parcursul verii.

Tinerii participă la atelierele de creație «magic hands», brățări și cruciulițe, muzică și spiritualitate, dans și sport, prim-ajutor, dar și tir cu arcul sau tehnici de orientare și supraviețuire în natură. Prin educația nonformală, tinerii descoperă într-un mod diferit și frumos credința, se apropie altfel de natură și leagă noi prietenii cu studenții și masteranzii animatori voluntari. Totodată, copiii iau parte la rugăciunile de dimineață și de seară, oficiate alături de preoții organizatori. Fiecare tabără se încheie cu Sfânta Liturghie, unde toți participanții se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului”, au precizat reprezentanții Episcopiei Hușilor.

Acum, în perioada 14 iulie, echipa „JoyCamps Romania” desfășoară prima din cele 11 tabere din acest an, în satul Popeni, comuna Zorleni. În total, participă 140 de copii și tineri, fiind implicate parohiile Popeni 1 și Popeni 2, Școla Gimnazială Popeni și Primăria Zorleni.

Această perioadă de două luni și jumătate ne umple sufletul de sentimente frumoase, în mijlocul a peste 2.000 de copii și tineri, cărora le oferim patru zile de tabără la ei în sat sau în oraș. Este a șasea ediție a unui proiect de anvergură, pe care îl dezvoltăm în Episcopia Hușilor cu ajutorul animatorilor voluntari ai Asociației «JoyCamps Romania»Încercăm să le transmitem informații utile, să ne jucăm împreună, să învățăm să ocrotim natura, să petrecem timp de calitate, iar cel mai important, să ne rugăm, să îl chemăm pe Dumnezeu în viața noastră. Putem să avem o pastorație foarte reușită prin instrumentele educației nonformale și prin timpul petrecut în natură, care este darul lui Dumnezeu”, a menționat părintele consilier eparhial Marian Dumitru Rugină, coordonatorul Sectorului Activități cu tineretul al Episcopiei Hușilor.

Suntem la a șasea ediție, cu peste 65 de tabere organizate din 2018 până astăzi, și dorim să cuprindem cât mai multe comunități, să ducem valorile frumoase ale taberelor în tot județul Vaslui. De asemenea, preoții, după tabără, sunt îndemnați să continue activitățile educative nonformale pe tot parcursul anului cu copiii și tinerii din parohie. Pentru tabere, voluntarii Asociației «JoyCamps» se pregătesc săptămânal, în perioada noiembrie iunie a fiecărui an, în fiecare zi de marți, la Casa de Cultură a Studenților din Iași. Mulțumim din inimă conducerii acestei instituții, pentru generozitatea și dragostea cu care ne ajută. Proiectul de tabere nu ar fi posibil fără implicarea mai multor instituții și oameni de bine. Mulțumim Părintelui Episcop Ignatie, inițiatorul acestui demers, pentru susținere și implicarea activă din fiecare an, Societății «Viacons Rutier» și domnului inginer Ioan Ciomaga, preoților parohi care ne primesc, școlilor, directorilor și colectivelor de profesori, primăriilor, primarilor și tuturor binefăcătorilor noștri”, a mai precizat părintele consilier eparhial Marian Dumitru Rugină.

Celelalte tabere vor avea loc astfel:

Parohia Vinderei, comuna Vinderei, Protopopiatul Bârlad (între 811 iulie);

Parohia Vutcani, comuna Vutcani, Protopopiatul Huși (între 1316 iulie);

Parohia Ivănești, comuna Ivănești, Protopopiatul Vaslui (între 1821 iulie);

Parohia Bogdănești, comuna Bogdănești, Protopopiatul Bârlad (între 22-25 iulie);

Parohia Buda, comuna Oșești, Protopopiatul Vaslui (între 1-4 august);

Orașul Negrești, Protopopiatul Vaslui (între 6-9 august);

Valea Grecului, comuna Duda Epureni, Protopopiatul Huși (între 12-15 august);

Parohia Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, Protopopiatul Vaslui (între 17-20 august);

Parohia Râșești, comuna Drânceni, Protopopiatul Huși (între 28-31 august);

Parohia Rafaila, comuna Rafaila, Protopopiatul Vaslui (între 2-5 septembrie).

Citeste si

Piloții ACS Club Off Road Bârlad, locul doi la Cupa „Curita Sticlărie” 2024

Rezultat extraordinar obținut, în acest week-end, de un echipaj din cadrul ACS Club Off Road …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *