Mesajul primarului municipiului Barlad cu ocazia Zilei Naționale a României

Astăzi este o zi a bucuriei, este ziua în care sărbătorim pagina cea mai luminoasă din zbuciumata și mult încercata istorie a românilor. Ziua de 1 Decembrie, atunci când la 1918, România trăia emoția reîntregirii, este despre Unitate. Fie că vorbim de familie, de școală, de locul de muncă sau de comunitatea în care ne ducem existența, Unitatea e garanția că putem sparge obstacole și putem depăși încercări.
1 Decembrie este despre frumusețea și importanța de a fi uniți. Pentru că istoria trebuie să ne fie permanent sursă de înțelegere a realităților cu care ne confruntăm. Din trecutul nostru avem nevoie să ne inspirăm, căci acolo găsim cele mai trainice valori de voință și statornicie.
Vă urez, dragi bârlădeni, să ne inspirăm din optimismul, puterea și dorința de a reuși a înaintașilor noștri. Bucurați-vă de această zi, căci este a noastră! Este ziua în care granițele teritoriilor românești s-au dizolvat spre a se uni într-un singur stat, în România mare și liberă de astăzi!
La mulți ani, România! La mulți ani, bârlădeni!

Dumitru Boroș,

Primarul Municipiului Bârlad

Citeste si

Piloții ACS Club Off Road Bârlad, locul doi la Cupa „Curita Sticlărie” 2024

Rezultat extraordinar obținut, în acest week-end, de un echipaj din cadrul ACS Club Off Road …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *