CMF 21240002
Vi-l prezentăm pe Ciprian-Ionuţ Trifan, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui. Vasluienii îl știu bine, fiind un om integru, competent şi deschis la dialog. Cunoaște problemele judeţului şi ştie cum să le rezolve pentru a dezvolta judeţul Vaslui împreună cu echipa de la CJ Vaslui.Este economist de profesie, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti și are experienţă îndelungată în administraţia publică locală. Tot județul îl cunoaște, deoarece, timp de opt ani, a ocupat funcția de vicepreședinte al CJ Vaslui.
„Cunosc în detaliu nevoile fiecărei localități, de la municipii și sate. De ce să mă votați? Pentru că acum vasluienii au drumuri mai bune și utilități moderne, au școli bine dotate și spitale moderne, un mediu prietenos pentru antreprenori, au susținerea vieții culturale și spirituale, precum și sprijinirea agricultorilor noștri. Nu mă văd locuind altundeva decât în judeţul Vaslui, în locuri pe care le iubesc şi cărora mi-am dedicat viaţa. Voi colabora cu primarii din judeţ şi voi fi alături de fiecare vasluian. Împreună, putem găsi soluţii la toate problemele”, a declarat vicepreședintele CJ Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan.
Proiecte prioritare pentru județul Vaslui,prezentate de Ciprian-Ionuț Trifan
„Vasluienii din întreg județul trebuie să fie la curent cu proiectele noastre, a echipei din conducerea CJ Vaslui, pe care vi le prezentăm:
– Investim în asfaltarea drumurilor judeţene pentru o mobilitate crescută;
– Modernizăm și interconectăm rețeaua de drumuri județene;
– Grijă pentru elevii cu nevoi speciale și cei care aduc valoare județului;
– Reabilităm și dotăm școlile speciale, unde sprijinim și învățământul dual și activitățile extracurriculare;
– Investiții prioritare în sănătate: finalizarea Unității de Primire Urgențe, extinderea Blocului Operator și crearea de noi secții;
– Proiecte pentru viața persoanelor aflate în risc: centre de îngrijire, locuințe protejate și sprijin pentru cei în dificultate;
– Mai puțină birocrație;
– Parteneriat cu mediul antreprenorial: înfiintarea unui parc industrial și proiecte de depozitare a produselor agricole;
– Sprijinim restaurarea bisericilor de lemn, puncte importante pe ruta bisericilor din România și Republica Moldova;
– Monitorizăm gestionarea deșeurilor și promovăm investițiile prietenoase cu mediul;
– Sprijin pentru evenimente culturale și finantarea proiectelor ONG-urilor;
– Realizarea unui Hub de dezvoltare a competențelor digitate la nivelul bibliotecilor partenere;
– Mai puțină birocrație, proceduri simplificate și timpi reduși pentru rezolvarea problemelor administrative.
Iată și echipa PSD propusă pentru Consiliul Județean Vaslui
1. Trifan Ciprian-lonuţ
2. Boroş Dumitru
3. Ciupilan loan
4. Moraru Cătălin
5. Bobeică Nicolae-Adrian
6. Marian Dan-Mihai
7. Popa Constantin-Cristinel
8. Cain Dan-Liviu
9. Prisacaru Dan-Eduard
10. Zară Costel
11. Steimberg Eugenia
12. Chirica Lucian-Corneliu
13. Brătianu Radian
14. Căciulă Mădălin-Claudiu
15. Botan Ana-Cristiana
16. Miron-Feraru Roxana-Mădălina
17. Stoichici Vlad-Cătălin
18. Iordache Viorel-Cornel
19. Huzum Gicu
20. Plăcintă Gabriela
21. Galiţă Alexandru-Adrian
22. Tiron Cristina-Mihaela
23. Eseu Ioan-Codrin
24. Creţu Gică
25. Panainte Teodora
26. Angheluţă Eduard
27. Mustăţea Remus-Adrian
28. Răducanu Sorinel-Viorel
29. Stativă Irinel-loan
30. Dimir Doru
31. Mardare Iulian
32. Puf Vasile
33. Caragaţă Valeriu
34. Huiban Andrei-Teodor
35. Prisecaru Cristian-Anton
36. Scutelnicu Sorin-Gabriel-Gheorghe
37. Vartolomei Ion
38. Anea Florin
39. Corciovă Ion
40. Tofan Găbișor
41. Popica Eduard-Andrei
42. Mocanu Ramona-Maria
43. Solomon Adrian