Întrucât, în ultima perioadă, numărul donatorilor de sânge din județ a scăzut din nou, dar nevoia de sânge este tot mai mare, conducerea Centrului Județean de Transfuzie Sanguină (CJTS) Bârlad face un nou apel către toate persoanele care ar putea salva vieți să se mobilizeze și să doneze.
De la 1 ianuarie, fiecare donator de sânge primește câte șapte tichete de masă în valoare totală de 280 de lei, față de 67 de lei, cât primea până la finele anului trecut. În acest fel, Guvernul a stimulat creșterea numărului de donatori de sânge din țară, mai ales că, aproape în toate centrele de transfuzii județene, mereu erau probleme cu stocurile de sânge și plasmă.
Odată cu indexarea valorii tichetelor de masă, s-a ajuns chiar și la situații în care donatorii erau prea mulți și trebuiau programați, astfel încât să nu stea prea mult la coadă până să li se recolteze sânge. Chiar și la CJTS Bârlad a fost nevoie ca, de mai multe ori, conducerea instituției să îi roage pe donatori să se programeze înainte de a se prezenta la Centru.
Acum însă, în ultima vreme, iar a scăzut stocul de sânge necesar intervențiilor chirurgicale și transfuziilor realizate la spitalele din județ. Din acest motiv, conducerea instituției face un nou apel către cei care pot salva o viață să nu ezite și sădoneze sânge. Și asta pentru că este nevoie de o donare regulată de sânge, întrucât lichidul vital poate fi stocat doar pentru o perioadă de timp limitată.
Astfel, pentru a-i determina pe cetățenii fărăprobleme de sănătate să treacă pragul Centrului în speranța că vor veni în sprijinul semenilor bolnavi, ce necesită transfuzii de sânge, conducerea instituției a postat, vineri, 26 iulie, un scurt mesaj, dar cu impact emoțional, prin care îi îndeamnă pe toți potențialii donatori de sânge să înfăptuiască un miracol.
„Numărul de pacienți extrem de mare care necesitătransfuzie de sânge a dus la nivel CRITIC stocurile de sânge pe grupele O pozitiv și O negativ. Vărugăm să vă prezentați la donare, pentru a le putea salva viața!”, este mesajul publicat de conducerea CJTS Bârlad pe pagina oficială de socializare a instituției.
Au nevoie de transfuzii de sânge femeile cu complicații ale sarcinii (avort, sarcină extrauterină, hemoragii declanșate înainte, pe parcursul sau după naștere), copiii cu anemie severă, persoanele cu traumatisme severe datorate unor accidente, bolnavii de cancer, persoanele care sunt supuse unor intervenții chirurgicale, bolnavii suferinzi de talasemie (boală hematologică cu transmitere genetică în care organismul produce prea puținăhemoglobină) și hemofilie (boală hematologică cu transmitere genetică care apare prin moștenirea unor factori de coagulare anormali).
Pentru a putea face acest gest umanitar, donatorii trebuie să aibă asupra lor actele de identitate și o adeverință de la medicul de familie prin care se atestă că sunt sănătoși. Odată ce acest lucru a fost confirmat și de analizele efectuate de personalul Centrului, sângele colectat de la donatori va ajunge la pacienții care au foarte mare nevoie de prețiosul lichid pentru a supraviețui, fie că este vorba despre victime ale diverselor accidente (casnice sau rutiere) ori despre bolnavi care necesită intervenții chirurgicale. Spre exemplu, pentru o intervenție pe cord, ar fi nevoie de cel puțin 7-8 pungi cu sânge. Și cum problemele cardiace sunt tot mai frecvente, și nevoia de sânge este mai mare.