După Congresul Partidului Social Democrat (PSD), desfășurat sâmbătă la Romexpo, pentru desemnarea noii conduceri a formațiunii și anunțarea oficială a candidaturii lui Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale, au început să apară diverse reacții în spațiul online.
Printre numeroasele opinii de apreciere a candidaturii premierului Ciolacu se numără și cea a deputatului vasluian Eduard-Andrei Popica. Acesta consideră că votul de ieri, prin care Ciolacu, proaspăt reales președintele PSD, a fost desemnat drept candidatul partidului la alegerile prezidențiale, a demonstrat că românii vor un șef de stat care să iubească România și să respecte românii și căruia să-i pese de toți cei care trăiesc și simt românește.
„Românii s-au săturat de experimente, de lozinci goale și de minciuni. Vor un președinte vertical, care să fie garantul aplicării Constituției, un om pentru care cuvântul dat este literă de lege. Acesta este domnul Marcel Ciolacu, un om care face ceea ce promite. Și, să știți, nu promite ușor, dar când o face se ține de cuvânt. Am văzut cu toții ce au însemnat mandatele unor președinți care s-au ocupat mai mult de micile lor manevre meschine, în loc să aducă liniște și prosperitate în România. De 20 de ani, românii sunt mințiți, iar țara nu se duce într-o direcție bună. Nu o spun eu, o arată toate sondajele de opinie, o spun românii. Acum, este timpul să arătăm Europei, lumii întregi, că în fruntea României am votat un om cu viziune, un om care iubește țara sa și pe fiecare român în parte. Acesta este Marcel Ciolacu, viitorul președinte al României”, a transmis parlamentarul prin intermediul paginii de socializare.